9.2 C
Campulung Muscel
vineri, 19 aprilie, 2024

Adrian Miuţescu a ieşit din spital! Este bine şi recunoscător…

Alte Știri
Adrian Miuţescu a ieşit din spital! Starea sa de sănătate este bună şi sub supravegherea atentă a medicilor.
Președintele PNL Argeș, Adrian Miuțescu, ține să le mulțumească tuturor celor care, în ultimele două săptămâni s-au interesat de soarta sănătății sale și l-au contactat telefonic.
Precizând că a fost externat de la Spitalul Colentina din București, în prezent aflându-se sub tratament la domiciliu, președintele PNL Argeș anunță, totodată, că se simte bine, medicii recomandându-i o scurtă perioadă de odihnă, scuzând astfel absența din viața publică pentru o vreme.
”Vreau să mulțumusec cadrelor medicale de la UPU – Spitalului Județean de Urgență Pitești pentru faptul că în ziua de 1 decembrie au intervenit cu rapiditate pentru ca viața mea să nu fie pusă în pericol. De asemenea, mulțumesc echipei condusă de dna doctor Adriana Enache de la Secția de Neurologie, dar și medicului Ioan Buraga de la Secția de Terapie Intensivă din cadrul Spitalului Colentina. Nu vreau să-i omit nici pe colegii din PNL care mi-au fost alături în aceste momente, dar și tuturor celor care m-au susținut moral și s-au interesat, permanent, de starea sănătății mele”, a declarat președintele PNL Argeș, Adrian Miuțescu.
Se arată în comunicatul de presă remis redacţiei noastre de către Departamentul de Comunicare al PNL Argeș
Ultimele Știri

Se schimbă banii. Se trece la moneda euro! Toată lumea trebuie să știe asta!

Se schimbă banii. Se trece la moneda euro! Toată lumea trebuie să știe asta! România, la coada Uniunii Europene...

Alte știri din aceeași categorie