1.3 C
Campulung Muscel
miercuri, 13 noiembrie, 2024

Alarma de la Ecovalor a fost dată de o … pereche de pijamale!!

Alte Știri

După incidentul de joi de la Ecovalor, de pe data de 7 octombrie când în timpul controlului la accesul unui transport, la societatea Ecovalor, a fost depistat un nivel scăzut de radioactivitate într-unul dintre containere, am încercat să aflăm de unde proveneau acele deşeuri şi mai ales dacă tranportul acestora s-a făcut prin municipiul Câmpulung sau pe alte trasee menite să evite comunităţile. În acest sens, societatea a venit cu o serie de precizări, astfel: “Deşeurile au fost primite sub formă de deşeuri municipale sortate de la o staţie de sortare autorizată din Bucureşti. Aceasta la rândul său, primeşte deşeuri de la firme autorizate de colectarea deşeurilor menajere, companie de salubritate. În balotul cu deşeuri a fost găsită o pereche de pijamale care părea pătată cu iod. Pijamalele pot proveni aparent de la un spital. Cele două camioane nu au trecut prin oraşul Câmpulung, nu exista niciun pericol pentru angajaţi comunitate sau mediul local în nici un moment. Măsurătorile oficial efectuate de autorităţi, cu echipamente tehnice specifice, detectoare, dozimetre, au arătat că la o distanţă de un metru de containere nivelul indicatorului de radioactivitate era acelaşi ca în fondul natural adică “zero”. Încă de la începutul operaţiunilor la Ecovalor, fiecare camion care intră pe platformă este scanat. Ecovalor a introdus această scanare sistematică odată cu punerea în funcţiune a platformei de coprocesare a deşeurilor în 2008. Ecovalor a investit peste 7,5 milioane de euro în această platformă dotată cu echipamente de ultimă generaţie. Comisia Europeană a cofinanţat acest proiect cu suma de 1,5 milioane euro. Această investiţie demonstrează grija pentru de pentru sănătatea şi siguranţa oamenilor, pentru angajaţi, pentru mediul înconjurător şi vecinii comunitatea din Valea Mare Pravăţ şi municipiul Câmpulung”, au precizat cei de la Ecovalor.

 

Ultimele Știri

Dublu accident rutier pe raza comunei Dâmbovicioara. Autocar plin cu mulți copii implicat!

Dublu accident rutier pe raza comunei Dâmbovicioara. Autocar plin cu mulți copii implicat! Două accidente rutiere s-au produs pe...

Alte știri din aceeași categorie