7.4 C
Campulung Muscel
vineri, 29 martie, 2024

Analize noi au fost făcute apei de consum din Muscel!

Alte Știri

Analize noi au fost făcute apei de consum din Muscel!

Apa este un lichid inodor, insipid și incolor, de cele mai multe ori, sau ușor albăstrui sau chiar verzui în straturi groase. Apa este o substanță absolut indispensabilă vieții, indiferent de forma acesteia, fiind unul dintre cei mai universali solvenți. Apa este un compus chimic al hidrogenului și al oxigenului, având formula chimică brută H2O. Apa este una din substanțele cele mai răspândite pe planeta Pământ.

Vă transmitem mai jos rezultatele analizelor la plecarea din Staţia de Tratare Calea Pietroasă şi din două puncte ale reţelei de distribuţie (mal stâng-mal drept):

1.Tip probă: apă potabilă

Client: S.C. EDILUL CGA S.A.

Loc de prelevare: Plecare Staţia de Tratare Calea Pietroasă

Data executării: 01.10.2019

Proba prelevată conform SR ISO 5667-5/1998 şi ISO 19458/2006 (E)

Observaţii: apa se încadrează în valorile admise, conform Legii calităţii apei nr. 458/2002 cu completările ulterioare 

pH: (valoare admisă: 6,5-9,5 unităţi de pH), valoare obţinută: 7,6

Turbiditate: (valoare admisă: < 5 FNU), valoare obţinută: 0,70 FNU

Amoniu (NH4+): (valoare admisă: 0,50 mg/l), valoare obţinută: ˂0,03 mg/l

Azotaţi (NO3) (valoare admisă: 50 mg/l), valoare obţinută: 1,10 mg/l

Azotiţi (NO2) (valoare admisă: 0,50 mg/l), valoare obţinută: ˂0,01mg/l

Clor rezidual (Cl2) liber (valoare admisă: 0,1-0,5 mg/l), valoare obţinută: 0,5mg/l

Duritate totală (valoare admisă: 5 grade germane), valoare obţinută: 1,74

Din punct de vedere microbiologic, apa este conformă. 

2. Tip probă: apă potabilă

Client: S.C. EDILUL CGA S.A.

Loc de prelevare: str. Dr. Costea – Spitalul Municipal (mal drept)

Data executării: 01.10.2019

Proba prelevată conform SR ISO 5667-5/1998 şi ISO 19458/2006 (E)

Observaţii: apa se încadrează în valorile admise, conform Legii calităţii apei nr. 458/2002 cu completările ulterioare 

pH: (valoare admisă: 6,5-9,5 unităţi de pH), valoare obţinută: 7,6

Turbiditate: (valoare admisă: < 5 FNU), valoare obţinută: 0,74 FNU

Amoniu (NH4+): (valoare admisă: 0,50 mg/l), valoare obţinută: ˂0,03 mg/l

Azotaţi (NO3) (valoare admisă: 50 mg/l), valoare obţinută: 1,10 mg/l

Azotiţi (NO2) (valoare admisă: 0,50 mg/l), valoare obţinută: ˂0,01mg/l

Clor rezidual (Cl2) liber (valoare admisă: 0,1-0,5 mg/l), valoare obţinută: 0,1mg/l

Duritate totală (valoare admisă: 5 grade germane), valoare obţinută: 1,80

Din punct de vedere microbiologic, apa este conformă.

3.Tip probă: apă potabilă

Client: S.C. EDILUL CGA S.A.

Loc de prelevare: str. Mărășești – Colegiul  Național „Carol I” (mal stâng)

Data executării: 01.10.2019

Proba prelevată conform SR ISO 5667-5/1998 şi ISO 19458/2006 (E)

Observaţii: apa se încadrează în valorile admise, conform Legii calităţii apei nr. 458/2002 cu completările ulterioare 

pH: (valoare admisă: 6,5-9,5 unităţi de pH), valoare obţinută: 7,4

Turbiditate: (valoare admisă: < 5 FNU), valoare obţinută: 0,78 FNU

Amoniu (NH4+): (valoare admisă: 0,50 mg/l), valoare obţinută: ˂0,02 mg/l

Azotaţi (NO3) (valoare admisă: 50 mg/l), valoare obţinută: 1,10 mg/l

Azotiţi (NO2) (valoare admisă: 0,50 mg/l), valoare obţinută: ˂0,01 mg/l

Clor rezidual (Cl2) liber (valoare admisă: 0,1-0,5 mg/l), valoare obţinută: 0,20mg/l

Duritate totală (valoare admisă: 5 grade germane), valoare obţinută: 1,78

Din punct de vedere microbiologic, apa este conformă.

Elaborat, Şef Laborator, ing. Laura Pepenel

 

Director General, ing. Mihail Vasilescu

Ultimele Știri

Data când va fi gata noua Creșă, construită după Revoluție, în Câmpulung Muscel

Data când va fi gata noua creșă, construită după Revoluție, în Câmpulung Muscel. Primărița Elena Lasconi a anunțat că...

Alte știri din aceeași categorie