Rucărean băgat în spital de un bucureştean!

Rucărean băgat în spital de un bucureştean!

Rucărean băgat în spital de un bucureştean!

Un accident produs în centrul Câmpulungului, a băgat un rucărean în spital. Se pare că victima are fractură la membrul inferior drept.

Totul s-a produs pe  strada Istrae Rizeanu, o stradă aflată în centrul oraşului. Un bucureştean de 70 de ani aflat la volanul unui autoturism marca Logan a pierdut controlul asupra maşinii şi a prins între maşină şi un gard din fier un rucărean de 60 de ani.

Bucureşteanul fusese parcat pe strada Istrate Rizeanu. A plecat cu maşina de pe loc, şi, aşa după cum a declarat oamenilor legii, i-a scăpat piciorul stâng de pe ambreaj, s-a speriat şi în loc să calce pe frână, omul intrat în panică, a călcat acceleraţia, s-a dus ca o torpulă pe celălalt sens de mers, s-a urcat pe bordură şi l-a surprins pe rucăreanul de 60 de ani între maşină şi gardul metalic al parcării de la banca din zonă.

Ca sa fie scos dintre fiare, un martor al accidentului l-a ajutat pe conducătorul auto din Bucureşti, care era vizibil speriat de ceea ce se întâmplase.

Nici rucăreanul de 60 de ani nu a scăpat uşor, acesta ajungând cu un echipaj al SAJ la CPU din cadrul Spitalului Câmpulung.

Conform victimei, totu s-a produs foarte repede şi nu a avut timp să sară gardul: „Eram pe trotuar. Am văzut când a plecat cu maşina de pe loc. Nu am realizat iniţial că o să se urce pe trotuar şi o să mă prindă între maşină şoi gard. Când am văzut că vine spre mine cu viteză am vrut să sar peste gărduleţul ăla să scap, dar nu am mai apucat şi mi=-a rămas piciorul drept în urmă, aşa m-a prins. A venit un băiat şi i-a scos maşina din gard ca să mă elibereze şi pe mine. Putea să fie un copil acolo şi îl omora….”, spune bărbatul de 60 de ani din Rucăr.

La faţa locului s-au deplasat poliţiştii din cadrul Biroului Rutier Câmpulung care au demarat cercetările în vederea stabilirii împrejurărilor în care s-a produs acest accident. În cauză s-a întocmit dosar penal pentru comiterea infracţiunii de vătămare corporală din culpă. Atât conducătorul auto cât şi victima au fost testate cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

About The Author

Related posts