8.1 C
Campulung Muscel
vineri, 19 aprilie, 2024

Andrei Gerea încearcă să salveze turma traseiştilor politici din Argeş

Alte Știri

Andrei Gerea, ministrul cu cele mai scurte mandate a ieşit public în apărarea aleşilor locali care au rămas independenţi sau au trecut la un alt partid, pentru că acest aspect îl interesează în mod deosebit în prezent. Pe picior de plecare de la Ministerul Energiei, Andrei Gerea nu se mai regăseşte nici în PNL, deoarece pentru actuala funcţie de ministru a decis să le spună, vă pup pa-pa, colegilor săi de partid care l-au făcut cunoscut la Bucureşti, pentru a trece în tabăra lui Călin Popescu Tăriceanu. Acum din poziţia de vicepreședintele PLR, Andrei Gerea explică care sunt efectele unei legi, care nu se pot aplica retroactiv, conform unei alte decizii a CCR. “Chiar dacă Legea pentru aprobarea OUG nr. 55/2014 privind migraţia aleşilor locali a fost declarată neconstituțională, conform deciziei, Parlamentul urmează să reglementeze prin legea de respingere măsurile necesare cu privire la efectele juridice produse pe perioada de aplicare a OUG 55/2014 pentru a le pune în acord cu decizia Curţii. Acest lucru nu înseamnă însă că aleșii își vor pierde mandatul, întrucât prevederile oricărei legi devin aplicabile din momentul intrării în vigoare a actului normativ, deci nu se aplică retroactiv. În contextul deciziei Curtii Constituționale cu privire <<restabilirea stării de constituţionalitate>> pe care unii au interpretat-o având ca efect pierderea calității aleșilor locali, rezultă din cuprinsul unei alte decizii a Curţii că acest lucru este imposibil, prin Decizia nr. 61/2007, Curtea statuând următoarele: <<Nu se poate pretinde unui subiect de drept să răspundă pentru o conduită anterioară intrării în vigoare a unei legi care reglementează sau modifică pentru viitor o conduită>>.
Aleșii locali care au ales să își schimbe partidul, nefiind de acord cu tentativa PDL de revenire la putere prin parazitarea liberalilor, nu au făcut altceva decât să respecte o lege în vigoare și cu siguranță nu se vor lăsa intimidați de amenințările cu instanța venite din partea frăției PNL-PDL, amenințări pur populiste, pentru că este limpede că până vom avea o decizie definitivă și irevocabilă, indiferent care va fi ea, actualul mandat se va încheia oricum. Sunt convins că nu vor cădea pradă nici presiunilor de a reveni în acele două partide, mai ales că tocmai în această situație și-ar pierde mandatele. În final, nu mă pot abține să nu pun o întrebare simplă: aleșii locali care au fost luați de PNL vor fi și ei excluși, nu-i așa? Asta ca să înțeleagă lumea la ce nivel de demagogie am ajuns!”
, a subliniat vicepreședintele PLR Andrei Gerea, deputat de Argeș.

 

Ultimele Știri

Se schimbă banii. Se trece la moneda euro! Toată lumea trebuie să știe asta!

Se schimbă banii. Se trece la moneda euro! Toată lumea trebuie să știe asta! România, la coada Uniunii Europene...

Alte știri din aceeași categorie