9.4 C
Campulung Muscel
luni, 29 aprilie, 2024

Argeşeni cercetaţi pentru trafic de droguri!

Alte Știri

Argeşeni cercetaţi pentru trafic de droguri!

Poliţiştii Serviciului Antidrog din cadrul B.C.C.O. Piteşti, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul D.I.I.C.O.T.-Serviciul Teritorial Piteşti, cu sprijinul Direcției Operaţiuni Speciale-Brigada de Operațiuni Speciale Pitești, au depistat în flagrant delict trei persoane, care ar fi oferit spre vânzare 350 de comprimate de esctasy.         

În cursul zilei de 24 iulie a.c., poliţiştii din cadrul Serviciului Antidrog din cadrul B.C.C.O. Piteşti, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul DIICOT- Serviciul Teritorial Piteşti, au acţionat pentru destructurarea unei grupări având ca preocupare traficul de droguri de mare risc.

Aceştia au depistat în flagrant, pe raza municipiului Pitești, trei persoane, dintre care un minor de 16 ani, un tânăr de 18 ani și un bărbat de 45 de ani, care ofereau spre vânzare 350 de comprimate de esctasy, contra sumei de 17.500 de lei.

Pentru administrarea probatoriului, după depistarea în flagrant, au fost efectuate șase percheziţii domiciliare, în urma cărora au fost descoperite 17 comprimate ce par a fi ecstasy, 2 pungi autosigilante ce conțin comprimate cu forme neregulate, de culoare albă, 2 telefoane mobile, înscrisuri și suma de 1700 lei.

După administrarea probatoriului, bărbatul de 45 de ani şi tânărul de 18 ani au fost reţinuţi pentru 24 de ore, urmând să fie prezentați Tribunalului Argeș cu propunere de arestare preventivă.

Activitățile au beneficiat de sprijinul de specialitate al Direcției de Operațiuni Speciale – Brigada de Operațiuni Speciale Pitești. La activitate au luat pate și jandarmi din cadrul I.J.J. Argeș.

Ultimele Știri

Andrei Dobrescu și-a depus candidatura pentru primăria Câmpulung

Andrei Dobrescu și-a depus candidatura pentru primăria Câmpulung. Candidatul de AUR pentru municipiu și-a depus astăzi la Biroul Electoral...

Alte știri din aceeași categorie