11.8 C
Campulung Muscel
duminică, 28 aprilie, 2024

Argeșul pe primul loc. Palatul Administrativ reabilitat după mai bine de 50 de ani! Ion Mînzînă a reușit asta!

Alte Știri

Argeșul pe primul loc. Palatul Administrativ reabilitat după mai bine de 50 de ani! Ion Mînzînă a reușit asta!

Marți, 16 ianuarie 2024, a avut loc recepția finală a lucrărilor de reabilitare a Palatului Administrativ al Județului Argeș.

Este unul dintre cele mai ample proiecte investiționale ale Consiliului Județean Argeș, cu finanțare europeană nerambursabilă.

Procedurile de recepție au fost efectuate de o comisie tehnică mixtă, formată din reprezentanți de la Inspectoratul de Stat în Construcţii. Inspectoratul pentru Situații de Urgență. Direcția Județeană pentru Cultură. Primăria Pitești, reprezentanți ai constructorului și ai Consiliului Județean Argeș.

Palatul Administrativ a fost construit în perioada 1969-1970, iar de atunci nu au mai fost efectuate intervenții majore asupra imobilului. Astfel, după 50 de ani, Palatul Administrativ a fost reabilitat în totalitate în cadrul unui proiect european. Proiect destinat exclusiv clădirilor administrative publice. Investiţia a constat în lucrări de modernizare și reabilitare din punct de vedere termic a corpului de clădire existent.

Ion Mînzînă: ”Sunt puține județe în România care au accesat o asemenea investiție”

“Iată că am ajuns la momentul în care o lucrare importantă a fost finalizată. Reabilitarea Palatului Administrativ în care își desfășoară activitatea Consiliul Județean și Instituția Prefectului. Este o lucrare foarte importantă pentru că această clădire, vor unii sau nu vor, este o clădire reprezentativă pentru ceea ce înseamnă administrația județului Argeș.

Lucrarea a fost realizată cu fonduri europene, în cadrul unei axe accesată de noi. Sunt puține județe în România care au accesat o asemenea investiție. Sunt foarte mulțumit de modul în care constructorul și întregul aparat al Consiliului Județean au contribuit la reabilitatarea acestei clădiri.

Sperăm ca în exercițiul financiar 2021-2027 să găsim posibilitatea reabilitării și a altor clădiri administrative ale județului Argeș. Lucrurile stau foarte bine dacă ne gândim că niciunul din cele 10 proiecte importante pe care Consiliul Județean Argeș și le-a propus în exercițiul financiar 2014-2020 nu a rămas nefinalizat. Anul acesta este anul în care toate aceste clădiri vor fi redate publicului. Lucrul acesta îl facem din dorința de a îmbunătăți viața administrativă a județului Argeș, viața culturală și tot ceea ce înseamnă dezvoltarea județului Argeș.”, a declarat președintele Consiliului Județean Argeș, Ion Mînzînă.

Sorin Ivașcu: ”S-au efectuat lucrări pentru creșterea eficienței energetice a Palatului Administrativ”

„În cadrul acestui proiect, s-au efectuat lucrări pentru creșterea eficienței energetice a Palatului Administrativ, cum ar fi. Izolarea termică a pereţilor de faţadă la partea de interior, reabilitarea instalaţiei de încălzire. Înlocuirea distribuţiei de apă caldă menajeră, reabilitarea instalaţiei electrice. Lucrări privind îmbunătățirea și consolidarea structurii de rezistență a clădirii, punctual, acolo unde a fost cazul. Precum și instalarea unui sistem de avertizare anti-efracție. În acest moment, Palatul Administrativ a fost predat la cheie, putând fi relocată activitatea tuturor instituțiilor care funcționează în această clădire.”, a declarat Sorin Ivașcu, director Direcția Strategii Sinteze Proiecte cu Finanțare Internațională din cadrul C.J. Argeș.

Andrei Roșulescu: ”Le mulțumesc tuturor colaboratorilor, proiectanților și, nu în ultimul rând, beneficiarului”

“Suntem mândri că am făcut parte din acest proiect și că am reușit să îl ducem la final. A fost o provocare pentru noi să reușim să îl finalizăm într-un an și jumătate, fiind vorba de un proiect complex. Le mulțumesc tuturor colaboratorilor, proiectanților și, nu în ultimul rând, beneficiarului, cu care am avut o colaborare foarte bună.”, a declarat Andrei Roșulescu – reprezentant RO CONSTRUCT CENTER.

Proiectul a fost accesat de Consiliul Județean Argeș prin Programul Operaţional 2014-2020. Valoarea totală a contractului de finanțare a fost de 41.528.905,03 lei, din care 24.140.102,74 lei reprezintă valoarea totală nerambursabilă.

Clădirea are o suprafață de 10.510 mp, cu o lungime totală de 80,68 m şi o lăţime de 16,38 m. Dispunând de o arhitectură modernă care foloseşte o serie de elemente tradiţionale, compusă liniar, clădirea are subsol, parter, mezanin şi cinci etaje.

Argeșul pe primul loc. Palatul Administrativ reabilitat după mai bine de 50 de ani! Ion Mînzînă a reușit asta!

În clădirea Palatului Administrativ își au sediul Consiliul Judetean Argeș, Instituția Prefectului, precum și alte instituții din județ.

Palatul Administrativ este un edificiu reprezentativ al județului Argeș, cu o poziţie dominantă în zona centrală a Municipiului Pitești. A fost construit între anii 1969-1970, după un proiect aparținând arhitecților Cezar Lăzărescu şi Mircea Ochinciuc. De-a lungul existenței sale, edificiul a fost gazda a numeroase vizite externe, fiind, totodată, locul în care au fost adoptate importante decizii politice, economice, culturale de către personalităţi marcante ale timpului.

Citește și: De ce participă Cătălin Moroșanu la Survivor All Stars și cu ce sechele a rămas după accidentarea din 2021

Citește și: Hei. Uite cum poți urmări știrile din canalul nostru de Whatsapp. Pași foarte simpli

Ultimele Știri

Andrei Dobrescu și-a depus candidatura pentru primăria Câmpulung

Andrei Dobrescu și-a depus candidatura pentru primăria Câmpulung. Candidatul de AUR pentru municipiu și-a depus astăzi la Biroul Electoral...

Alte știri din aceeași categorie