10.5 C
Campulung Muscel
sâmbătă, 18 mai, 2024

Avem o intersecție cu ghinion în Câmpulung!

Alte Știri

Avem o intersecție cu ghinion în Câmpulung! De fiecare dată pentru conducătorii auto care și-au șifonat mașinile în trafic au fost de vină ba drumul cu gropi, după ce s-a turnat covor asfaltic, ba drumul pe care puteau alerga cu mașinile, lipsa indicatoarelor, apoi lipsa marcajelor rutiere.

După ce au fost rezolvate toate aceste lipsuri, accidentele rutiere se produc în acest loc, la fel de des. Este vorba de intersecția din cartierul Grui spre comuna Bughea de Jos.

Vineri, 16 aprilie s-a produs un alt incident rutier. Un Bărbat în vârstă de 77 ani din județul Brașov aflându-se la volanul unui autoturism marca Peugeot a intrat în intersecție și nu a acordat prioritate de trecere unui autoturism marca Ford Fiesta condus de o tânără de 28 ani din comuna Berevoești. Impactul a fost frontal iar cele două autoturisme au fost grav avariate.

La fața locului au ajuns o echipaj al pompierilor dotat cu apă și spumă, un echipaj al paramedicilor Smurd și un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean Argeș.

Au primit îngrijiri medicale la fața locului cei doi conducători auto precum și o pasageră din autoturismul marca Peugeot.

Niciuna dintre victime nu a avut nevoie de spitalizare pentru investigații medicale. Polițiștii au protocolat incidentul rutier. Conducătorul auto care se face vinovat de producerea acestui eveniment rutier a fost sancționat contravențional și a rămas fără permisul de conducere pentru neacordare de prioritate.

Ultimele Știri

Super oferta de Digi RCS-RDS România. Abonamente de 1,5 euro plus telefoane mișto

Super oferta de Digi RCS-RDS România. Abonamente de 1,5 euro plus telefoane mișto. Portează-te la DIGI cu mai multe...

Alte știri din aceeași categorie