18.5 C
Campulung Muscel
sâmbătă, 4 mai, 2024

Băut bine și după o ceartă a dat foc la fânar iar incendiul s-a extins la acoperișul casei

Alte Știri

Băut bine și după o ceartă a dat foc la fânar iar incendiul s-a extins la acoperișul casei.

În după-amiaza zilei de 12 august a.c., în jurul orei 18.00, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Stâlpeni au fost sesizați cu privire la faptul că, într-o gospodărie din localitatea Dîrmănești, a izbucnit un incendiu la o anexă.

Echipajul de poliție care s-a deplasat la fața locului a constatat că cele sesizate se confirmă, iar în urma verificărilor s-a stabilit că un bărbat de 29 de ani, pe fondul consumului de alcool și în urma unui conflict cu cel care a depozitat fânul în anexă, ar fi incendiat nutrețul, iar ulterior incendiul s-a extins și la acoperișul casei.

De asemenea, bărbatul ar fi agresat, cu un obiect, un bărbat de 49 de ani, din localitate, care venise la incendiu.

Acesta din urmă a fost preluat de un echipaj medical și transportat la spital.

Bărbatul de 29 de ani a fost imobilizat, se află în custodia polițiștilor și a fost condus la sediul poliției, pentru audieri. După administrarea probatoriului, în cursul nopții, bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță, urmând ca, în cursul zilei de astăzi, să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpulung, cu propunere de luare a unei măsuri preventive.

Ultimele Știri

Veste minunată! Racla cu moaștele Sfântului Nectarie ajunge pentru câteva zile la Câmpulung Muscel

Veste minunată! Racla cu moaștele Sfântului Nectarie ajunge pentru câteva zile la Câmpulung Muscel. Vorbim aici de o părticică...

Alte știri din aceeași categorie