6 C
Campulung Muscel
vineri, 26 aprilie, 2024

Biserica Catolică din Câmpulung și-a sărbătorit hramul

Alte Știri

Biserica Catolică din Câmpulung și-a sărbătorit hramul Sfântul Apostol Iacob.

În straie de sărbătoare, cu bucurie și credință în suflet, comunitatea parohială, în număr destul de mare, s-a adunat în jurul sfântului altarului pentru a-i mulțumi lui Dumnezeu pentru sfințenia și martiriul Sfântului Iacob.

Sfânta Liturghie a fost celebrată de Părintele Martin Cabalaș, alături de care au concelebrat Părintele Paroh Petru Păuleț și Părintele Eugen Răchiteanu de la Catedrala Sfântul Iosif din București, care a rostit și cuvântul de învățătură.

La sfârșitul Sfintei Liturghii, Părintele Paroh a mulțumit fiecărui preot în parte, celor prezenți, credincioșilor din parohie și din localitățile învecinate, dar și reprezentanților prezenți de la Asociația Prietenilor Camino de Santiago. Asociația mai sus amintită i-a oferit Părintelui Paroh Petru Păuleț o diplomă de onoare pentru implicarea sa pastorală, dar și pentru promovarea Asociației Prietenilor Camino de Santiago.

După Sfânta Liturghie, întreaga comunitate s-a adunat în curtea parohiei pentru a lua parte la o agapă, specifică acestei frumoase comunități catolice din Câmpulung Muscel.

sursa Arhiepiscopia Romano-Catolică de București

Ultimele Știri

AMALIA GONȚ. Liderul partidului politic, Pîrnuță lon din comuna Rucăr aduce o serie de calități și competente valoroase în administrația locală

AMALIA GONȚ. Liderul partidului politic, Pîrnuță lon din comuna Rucăr aduce o serie de calități și competente valoroase în...

Alte știri din aceeași categorie