9.1 C
Campulung Muscel
luni, 29 aprilie, 2024

CE NU ȘTIAȚI: Principele Mircea a trăit aproape 4 ani și a murit…

Alte Știri

CE NU ȘTIAȚI: Principele Mircea a trăit aproape 4 ani și a murit…Rămăşiţele pământeşti ale Regelui Carol al II-lea şi ale Reginei-mamă Elena şi ale pricipelui Mircea vor fi mutate în primăvară în Noua Catedrală Arhiepiscopală şi Regală de la Curtea de Argeş.

Tot la Curtea de Argeş vor fi aduse osemintele principelui Mircea, ultimul copil al Regelui Ferdinand şi Reginei Maria. Şi piatra tombală a principelui Mircea este finalizată. Deşi au divorţat în 1928, părinţii Regelui Mihai, Carol al II-lea şi Regina-mamă Elena, vor fi reuniţi în noua catedrală de la Curtea de Argeş.

Pentru moment, principele Mircea, ultimul copil al Regelui Ferdinand şi al Reginei Maria, odihneşte în capela Castelului Bran, acolo unde sora lui, Principesa Ileana, l-a adus, de la biserica Cotroceni, în 1941.

Principele Mircea s-a născut în 1913 la Bucureşti şi s-a stins din viaţă la doar trei ani şi nouă luni, pe 2 noiembrie 1916, la Buftea, cauza morţii fiind febra tifoidă. După încoronarea de la 15 octombrie 1922, Regina Maria scria în jurnalul său câteva rânduri tulburătoare: „Toată ziua n-am încetat să mă gândesc la Mircea al meu, care ar fi trebuit să fie aici, cel mai tânăr din mândra mea familie. M-am gândit la el, cel care dormea somnul de veci atât de liniştit în vechiul Cotroceni, la toate zilele pe care nu a avut parte să le trăiască, nici bune şi nici rele. Acum ar fi fost un băiat destul de mare. Poate că mi-ar fi ţinut trena… Micul meu Mircea, unde eşti? Micuţă viaţă, mugur care n-a fost să înflorească“.

De asemenea, în biserica mănăstirii Curtea de Argeş, aflată la aproximativ o sută de metri de Noua Catedrală Arhiepiscopală şi Regală, se găsesc, pe de o parte, mormintele Regelui Carol I (1839-1914) şi al Reginei Elisabeta (1843-1916), între care se află o cutiuţă pirogravată, cu osemintele micuţei prinţese Maria (1870-1874), iar de cealaltă parte se află mormintele Regelui Ferdinand (1865-1927) şi al Reginei Maria (1875-1938).

 

Ultimele Știri

Andrei Dobrescu și-a depus candidatura pentru primăria Câmpulung

Andrei Dobrescu și-a depus candidatura pentru primăria Câmpulung. Candidatul de AUR pentru municipiu și-a depus astăzi la Biroul Electoral...

Alte știri din aceeași categorie