17.4 C
Campulung Muscel
duminică, 5 mai, 2024

Ce s-a întâmplat cu tânărul care și-a obligat prietenii la chef să întrețină cu el sex oral

Alte Știri
Un tânăr din Suceava a fost reținut în arest după ce a fost acuzat de viol de trei prieteni cu care a petrecut într-un bar din Târgu Neamț. 

Agresiunea s-ar fi produs joi, într-un bar din Târgu-Neamț. Conform ancheatorilor, la petrecere ar fi participat suceveanul de 29 de ani, care era însoțit de alți trei tineri din județul Suceava cu vârste între 20 și 28 de ani.

Pe fondul consumului de alcool, tânărul i-ar fi obligat pe ceilalți trei să întrețină relații sexuale orale cu el.
„Polițiștii din cadrul Poliției orașului Târgu-Neamț au fost sesizați de către trei tineri, cu vârste cuprinse între 20 și 28 de ani, din județul Suceava, cu privire la faptul că au fost victimele infracțiunii de viol.

Din cercetările efectuate de polițiști a reieșit că în noaptea de 8 septembrie 2022, în jurul orei 02.00, cei trei au mers împreună cu un tânăr de 29 de ani, din județul Suceava, la un bar din Târgu-Neamț unde, pe fondul consumului de alcool, ar fi fost obligați să întrețină relații sexuale cu acesta”, a precizat subinspector Ramona Ciofu, purtătorul de cuvânt al IPJ Neamț
Ultimele Știri

Argeșul “măturat” de ape. A venit urgia!

Argeșul "măturat" de ape. A venit urgia! COD PORTOCALIU Valabil de la 05-05-2024 ora 17:45 până la 05-05-2024 ora 18:30 În zona:...

Alte știri din aceeași categorie