14 C
Campulung Muscel
vineri, 29 martie, 2024

Cu bani puţini, la Mioveni se face cultură!

Alte Știri

,,Am început cu înfiinţarea Centrului Cultural în anul 2008, cel care a pornit motoarele activităţii culturale în Mioveni. La început acest centru a funcţionat cu mine şi cu încă o colegă şi după 6 ani, funcţionăm într-o clădire de 7 stele, o clădire de nivel european”, a declarat directorul Argentina Culcuş

Spuneţi-ne cum s-a dezvoltat cultura la Mioveni?

– Centrul Cultural Mioveni este principala instituţie care se ocupă de activitatea culturală, din localitate, este o instituţie subordonată consiliului local, finanţată nouăzeci la sută, din bani de la bugetul local, restul din venituri proprii. Cultura este în continuă creştere din punctul meu de vedere, oraşul Mioveni este tânăr, efervescent care a făcut foarte mari progrese atât în plan administrativ, economic, unitar şi cultural. Ultima dovadă fiind centrul care a fost inaugurat pe data de 4 decembrie, anul trecut. Dacă aş da timpul în urmă cu 10 ani, îmi amintesc, când m-am angajat referent cultural la primăria oraşului, că activitatea culturală era amorţită. A fost o perioadă după revoluţie în care nu ne regăseam, o perioadă în care nici oraşul nu era foarte dezvoltat, nici din punct de vedere economic dar o dată cu sosirea pe raza cultural – administrativă a oraşului, cea Renault, lucrurile s-au schimbat din toate punctele de vedere.

Cum s-a dezvoltat Centrul Cultural Mioveni de a ajuns o instituţie de şapte stele?

– Un alt lucru important, este acela că primarul, numărul unu al oraşului şi-a dorit să investească în cultură şi a sprijinit, încă de la început activităţile culturale şi ele s-au putut dezvolta. Am început cu înfiinţarea Centrului Cultural în anul 2008, cel care a pornit motoarele activităţii culturale în Mioveni. La început acest centru a funcţionat cu mine şi cu încă o colegă şi după 6 ani, funcţionăm într-o clădire de 7 stele, o clădire de nivel european, cu aproape 50 de colaboratori şi 1.000 de copii înscrişi la cursurile noastre.

Mulţi spun că Mioveniul are bani, de aici şi atâtea evenimente. Cum vă descurcaţi?

– Oraşul Mioveni are bani şi centrul cultural nu mai mult decât are oraşul Piteşti, mai mult decât Câmpulung şi alte oraşe mai mici. Vreau să vă spun că numai zece la sută din activităţi se derulează cu bani, restul sunt activităţi pe care noi le derulăm fără bani, în parteneriat cu celelalte instituţii de cultură din Mioveni, cu instituţiile de învăţământ cu care avem o colaborare foarte bună şi încercăm să punctăm câte un eveniment, în fiecare lună, săptămână pe care putem să îl marcăm cu şcolile şi grădiniţele fără a cheltui foarte mulţi bani.

Ce personalităţi v-au sprijinit de-a lungul timpului?

– Dacă ar fi să enumăr ar fi foarte mulţi oameni cu care am colaborat de-a lungul timpului, cu care am relaţii foarte bune şi m-au sprijinit. Sunt genul de om care întotdeauna am întrebat că aşa este bine, tot timpul ai de învăţat, am o colaborare foarte bună cu cei de la Piteşti, cu Teatrul Davila, domnul director Sevastian Tudor care era chiar directorul direcţiei de cultură pe vremea când m-am angajat eu la primărie, cu Centrul Judeţean pentru Promovarea Culturii Argeş. În Mioveni sunt oameni cu care colaborez bine, cadrele didactice, am o legătură cu oamenii din învăţământ, de meserie sunt învăţător, şi cred că m-a ajutat acest lucru, pentru că primele activităţi pe care le făceam acum 6 ani, le făceam în colaborare cu colegii mei din şcoli. Aceste parteneriate continuă şi astăzi, sunt mulţi cu care colaborez, cred că succesul vine din faptul că există o colaborare bună între instituţii, spre exemplu peste puţin timp vine ziua de 1 iunie, eu îi sun pe toţi şi stabilim ce avem de făcut, să nu existe inadvertenţe în organizarea unui eveniment şi de asta întotdeauna evenimentele ies foarte bine. Avem pe profesorul Constantin Năstase cel care a înfiinţat în Mioveni muzeul care anul acesta împlineşte 45 de ani, foarte multe evenimente le-am organizat şi cu domnul Grădinaru Ion care este şeful veteranilor de război din oraş, ar fi multe personalităţi.

Cum este colaborarea cu domnul primar Ion Georgescu?

– Colaborarea cu domnul primar este una foarte bună altfel lucrurile nu ar fi mers, am spus de la început că domnul primar a susţinut această activitate şi nu mai pe aceasta, a investit pe toate planurile şi în învăţământ, sănătate, în cultură, este un om pe care îl respect foarte mult. În primul rând, îi mulţumesc pentru încrederea pe care mi-a acordat-o, nu aş putea să îi înşel aşteptările şi să îl dezamăgesc, este genul de om care dă mână liberă oamenilor pe care şi i-a format, cu care a lucrat foarte mulţi ani. La începutul anului avem un calendar de activităţi culturale, iar pe lângă aceste activităţi organizăm mult mai multe în parteneriat cu alte instituţii, nu vine primarul să spună ce să facem, doar este informat, că are alte treburi mult mai importante de făcut pentru localitatea Mioveni.

Ultimele Știri

Data când va fi gata noua Creșă, construită după Revoluție, în Câmpulung Muscel

Data când va fi gata noua creșă, construită după Revoluție, în Câmpulung Muscel. Primărița Elena Lasconi a anunțat că...

Alte știri din aceeași categorie