8.5 C
Campulung Muscel
duminică, 28 aprilie, 2024

DEBUTUL SĂPTĂMÂNII PREVENIRII CRIMINALITĂȚII

Alte Știri

DEBUTUL SĂPTĂMÂNII PREVENIRII CRIMINALITĂȚII

Prima zi a avut specificul prevenirii delincvenţei juvenile şi a victimizării minorilor, reunind reprezentanţi ai Asociaţiei Lindefeld, reprezentanţi D.G.A.S.P.C. Argeş, poliţişti argeşeni, precum şi elevi au şcolii gazdă, care au participat şi totodată au beneficiat, alături de alţi copii instituţionalizaţi, la  activităţile pregătite pentru ei.

Activitatea ce a marcat debutul Săptămânii Prevenirii Criminalității s-a desfăşurat în cadrul programului educațional Ajungem Mari al Asociației Lindenfeld,  fiind găzduit de Școala Gimnazială ,,ION MINULESCU” din Pitești.

Pentru îndeplinirea temei prevenirii delincvenţei juvenile şi a victimizării minorilor, s-au reunit membrii asociaţiei care au pregătit materiale şi insigne, poliţişti ai I.P.J. Argeş şi reprezentanţi D.G.A.S.P.C. Argeş, care au purtat discuţii cu copiii, fiind prezentată activitatea unui câine poliţist şi activităţi specifice domeniului criminalistic şi poliţiei rutiere.

Un rol activ l-au avut şi elevi din cadrul şcolii evenimentul, care au prezentat un program de majorete şi au luat parte în mod interactiv la activităţile desfăşurate cu toţi copiii.

Aproximativ 90 de copii au luat parte la activitate, dintre care aproape jumătate au fost copii instituţionalizaţi.

Totodată, activitatea a marcat şi încheierea Campaniei ,,Sunt Prudent pe Internet!”, inițiată de D.G.A.S.P.C. Argeș în parteneriat cu Consiliul Județean – A.T.O.P. și Poliția Argeș.

Au fost tipărite 8.000 de broşuri şi 500 de afişe, fiind desfăşurate activităţi cu aproximativ 8.000 de elevi din cele 16 licee din Piteşti, în scopul conștientizării de către adolescenți a  seriozității problematicii violenței pe internet, transmiterea de informații cu privire la dreptul minorilor de a formula sesizări în situația în care sunt victime ale unor astfel de fapte, precum și cunoașterea implicațiilor legale ale activităților necorespunzătoare desfășurate în mediul online.

Mâine, 4 iunie a.c., împreună cu poliţiştii Postului de Poliţie Berevoeşti, vor fi  desfășurate activități preventive în comunitate și în unitățile de învățământ de pe raza aceleiaşi localităţi, pe linia prevenirii infracțiunilor contra patrimoniului. Activitatea se înscrie în cadrul proiectului cu finanțare elvețiană ,,Promovarea conceptului de poliție de proximitate în mediul rural” și constă în discuţii cu elevii claselor primare şi gimnaziale, distribuirea de afișe, flyere și rucsacuri inscripționate cu mesaje preventive, cu scopul conştientizării asupra elementelor de risc şi al familiarizării cu elementele de drept.

Ultimele Știri

Reduceri imense de Azi la LIDL. Produsele cele mai căutate de români se vând ca pâinea caldă

Reduceri imense de Azi la LIDL. Produsele cele mai căutate de români se vând ca pâinea caldă. Weekendul acesta...

Alte știri din aceeași categorie