La Universitatea Spiru Haret, Facultatea de Ştiinte Economice din Câmpulung, a avut loc astăzi, deschiderea anului universitar 2017-2018. Într-un cadru festiv, studenţii, masteranzii, cadrele şi invitaţii, au urat bun venit bobocilor.
La eveniment au fost invitați și au participat viceprimarul municipiului Câmpulung, profesor Blidaru Mărgărin, preot profesor Ştefănescu Ştefan – director al Bibliotecii Municipale Ion Barbu din Câmpulung, director economic Filip Catălina reprezentantă a societății Montana MG, cadre didactice, studenti, masteranzi. După intonarea imnului Gaudeamus, decanul facultăţii, lector universitar doctor Laurenția Avram a dat citire mesajului Rectoruluil Universitatii Spiru Haret, conferenţiar universitar doctor Aurelian A Bondrea.
Toți invitații și-au prezentat alocuțiunea și au urat bun – venit studenților haretiști din facultatea musceleană.