10.2 C
Campulung Muscel
vineri, 19 aprilie, 2024

Universitatea din Pitești şi-a deschis porţile cu mai mulţi studenţi comparativ cu anul trecut

Alte Știri

Universitatea din Pitești şi-a deschis porţile pentru un nou an universitar printr-o ceremonie la care au participat numeroase personalităţi. Deschiderea oficială a fost făcută de rectorul universităţii, Dumitru Chirleşan care s-a arătat mulţumit de faptul că anul acesta sunt mai mulţi studenţi, faţă de anul trecut.

,,Stăm mai bine anul acesta pentru că au intrat mai puţini elevi în Bacalaureat, cam 4500 iar pe acest fundal Universitatea din Piteşti reuşeşte să înmatriculeze mai mulţi studenţi decât anul trecut, se datorează poate faptului că am reuşit performanţa de a transmite un mesaj pozitiv, să fim înţeleşi la justa noastră valoare, iar pe de altă parte într-un an şi ceva de mandat am schimbat cursul universităţii, s-o deschidem către mediul socio-economic, să ajugem doriţi ca universitate în regiunea care ne desfăşurăm activitatea. Poate de aici pleacă starea mai bună a Universităţii din Piteşti faţă de anul trecut”, a declarat rectorul universităţii, Dumitru Chirleşan.

universitatea-din-pitesti-1Printre cei prezenţi la eveniment s-au numărat prefectul judeţului – Emilian Dragnea, Dan Manu – preşedintele Consiliului Judeţean Argeş, Cornel Ionică – primarul Piteştiului. De asemenea, au fost prezenţi parlamentari de Argeş, senatorul Şerban Valeca, deputaţii Cristina Stocheci, Radu Vasilică, Simona Bucura -Oprescu şi Dănuţ Bica, cadre didactice ale universităţii.

Mediul de afaceri a fost reprezentat de preşedintele Camerei de Comerţ, Industrie şi Agricultură Argeş – George Caval şi Dan Ionescu- director al Asociaţiei Oamenilor de Afaceri Argeş.

Prezenţa Renault în cadrul universităţii înseamnă foarte mult. Ei vor pregăti viitorii ingineri şi vor umbla şi la materia de studiu, a mai declarat rectorul. Se pune cel mai mare accent pe angajabilitatea studentului Universităţii din Piteşti, în maximum un an de la terminarea studiilor. Nu se mai doreşte ca absolvenţii să plece din facultate şi să nu ştie ce să facă.

Tema alocuţiunilor, reluată de toţi vorbitorii, a fost parteneriatul. Parteneriatul între profesori şi studenţi, între Universitate şi autorităţile locale şi mediul de afaceri, parteneriatul între educaţie şi ştiinţă şi piaţa muncii.

,,Încercăm dezvoltarea unei şcoli doctorale puternice, în baza parteneriatului cu Bolonia, pe lângă paleta variată de programe de studiu atât pentru licenţă cât şi pentru master. Pregătim pentru nursing, direcţia învăţământului în domeniul energetic, teologie, etc”, a declarat preşedintele Senatului universităţii, Diaconu Mihaela.

Ultimele Știri

Se schimbă banii. Se trece la moneda euro! Toată lumea trebuie să știe asta!

Se schimbă banii. Se trece la moneda euro! Toată lumea trebuie să știe asta! România, la coada Uniunii Europene...

Alte știri din aceeași categorie