Descoperire uluitoare puțin mai sus de Biserica Creștină Evanghelică din Rucăr. Astăzi în jurul orei 13.30, la 112 s-a anunțat că în râul Râușor din comuna Rucăr, zace o persoană. Oamenii au spus că persoana ar fi lovită la cap.
CITEȘTE ȘI: Apel ULUITOR al unor părinți din Argeș la 112, în această dimineață
Imediat spre zona respectivă, au plecat pompierii de la Punctul de Lucru Rucăr cu o autospecială cu modul de prim ajutor. De asemenea spre Rucăr a plecat și o ambulanță a SAJ.
Până la sosirea pompierilor, localnicii care l-au zărit zăcând în apa rece a Râușorului, au sărit să îl ajute. Destul de repede l-au scos din apă. O. I. de 65 de ani este cunoscut în comună pentru că este prieten bun cu Bachus. Din acest motiv a și căzut în apa înghețată.
CITEȘTE ȘI. Accident grav. O autoutilitară în care se aflau drumarii din România, făcută zob!
”E cunoscut aici la noi în comună. Este din sat de aici. El săracul bea până cade pe stradă. Acum a fost ușor. A avut fracturi pe la picioare, a fost și mai rău. Are casă dar doarme pe unde îl ia somnul. Bea mult. Îi mai dă și lumea, nici nu știu dacă și ce mănâncă. Dar de băut, neapărat. Bine că l-au văzut respectivii că murea în apă. Dacă nu înecat, murea de frig”, spune un localnic.
Bărbatul de 65 de ani a fost evaluat, iar plaga de la cap i-a fost curățată.
CITEȘTE ȘI. Se lucrează la DN 73, Câmpulung Muscel – Brașov. Se fac angajări. La ce sume ajung salariile în construcții
Acestuia i-au fost acordate îngrijiri medicale până la sosirea echipajului SAJ. Cadrele medicale au preluat bărbatul și l-au transportat la CPU din cadrul spitalului Câmpulung.
CITEȘTE ȘI. Abonează-te la canalul de WhatsApp – Ziarul din Muscel și află primul cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Ziarului din Muscel și pe pagina de Facebook, pe Youtube pe grupul Cititorii Ziarului din Muscel, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp.