9.2 C
Campulung Muscel
joi, 28 martie, 2024

DGA: Gala Integrității 2017 – ediția a II –a

Alte Știri

În continuarea activităților dedicate Zilei Internaționale Anticorupție – 9 Decembrie, Direcția Generală Anticorupție din Ministerul Afacerilor Interne, în parteneriat cu Primăria Municipiului București, a organizat  Gala Integrității 2017 – ediția a II-a. Evenimentul marchează închiderea Proiectului „Lideri pentru integritate”, derulat pentru al doilea an consecutiv, de către Direcția Generală Anticorupție în parteneriat cu Asociația Pro Democrația, Inspectoratul Școlar al Municipiului București, Primăria Municipiului București și Centrul de Proiecte și Programe Educaționale și Sportive  (PROEDUS).

La Gală au fost acordate diplome elevilor câștigători ai concursului de dezbateri pe tematică de educație anticorupție, cât și ai celui de creații artistice din Proiectul „Lideri pentru integritate”. De asemenea, au avut loc mai multe momente artistice susținute, printre alții, de grupul umoristic “Strict Secret” al Academiei de Poliție „Alexandru Ioan Cuza”.

 

Proiectul „Lideri pentru integritate” a avut la bază nevoia educării tinerei generații în spiritul integrității și informarea acesteia cu privire la ceea ce reprezintă infracțiunile de corupție, instrumentele de sesizare a acestor fapte și adoptarea unui comportament onest, proactiv și responsabil și a constat într-un concurs de dezbateri pe teme de integritate și unul de creație artistică adresate tinerilor liceeni.

Ediția a II-a a proiectului a debutat în luna mai cu un concurs de dezbateri pe teme de integritate susținute de echipe de elevi din 20 de licee bucureștene înscrise în proiect. Pe parcursul a două zile, echipele de elevi au dezbătut teme actuale din zona de integritate, abordând în mod punctual subiecte precum comportamentul pasiv în fața corupției, corupția in sistemele publice și efectele pe care le produce acest fenomen în societate.

La concursul desfăşurat la Palatul Naţional al Copiilor din București, cu prilejul Zilei Direcţiei Generale Anticorupţie – 30 mai, au participat 200 de elevi din echipele de dezbateri şi susţinătorii acestora.

Primele 10 echipe calificate au participat la Școala de vară – Lideri pentru Integritate organizată la Costinești unde au fost desfăşurate semifinalele şi finala concursului de dezbateri. Locul I a fost câștigat de echipa Colegiului Național ,,Grigore Moisil” București, iar locul II de cea a Colegiului Național de Informatică ,,Tudor Vianu” București.

Totodată, creațiile artistice ale elevilor bucureșteni desemnate câștigătoare ale concursului de arte vizuale “Anticorupție prin artă”, ediția 2016 și 2017, fac obiectul unei expoziții desfășurată la ARCUB, în perioada 04 – 08 decembrie a.c..

Proiectul va fi încheiat în data de 8 decembrie a.c., printr-o activitate stradală de conștientizare anticorupție denumită “Drumul integrității”. Startul activităților va fi dat la ora 10.00, la Pasaj Universitate, acolo unde elevi din cadrul ”Colegiului Tehnic Mircea cel Bătrân”, în echipe alcătuite din câte 10 tineri și voluntari ai Asociației Pro Democrația București, vor distribui materiale informative și de conștientizare anticorupție călătorilor din stația de metrou. Astfel de activități vor fi organizate și în alte stații de metrou bucureștene.

Ultimele Știri

Veste grozavă pentru clienții Băncii Transilvania. Ce s-a întâmplat cu bancomatele din Câmpulung Muscel

Veste grozavă pentru clienții Băncii Transilvania. Ce s-a întâmplat cu bancomatele din Câmpulung Muscel. Banca Transilvania a făcut un...

Alte știri din aceeași categorie