Agentul șef de poliție Duță Daniel, șef de post în cadrul Postului de Poliție Cotmeana, județul Argeș, a îndeplinit o misiune mai puțin obișnuită, arătând că polițiștii dincolo de fermitatea și curajul pe care trebuie să il manifeste în fiecare zi au și o latură sensibilă. Polițistul, în timp ce se deplasa cu autoturismul din dotare, pe raza comunei Cotmeana, satul Bunești, a observat pe marginea drumului doi pui de căprioară. Întrucât animalele erau vulnerabile și riscau să fie atacate de câinii aflați la câteva sute de metri de aceștia, s-a hotărât să intervină. Gândindu-se că puii au fost abandonați de către mama lor speriată de acei câini, polițistul a luat puii de căprioară în mașina de poliție, anunțând reprezentanții A.J.V.P.S Argeș, care i-au preluat în vederea eliberării și reintegrării în mediul natural.]]>