12.4 C
Campulung Muscel
joi, 2 mai, 2024

”Imagini de nevăzut” în Argeș!

Alte Știri

”Imagini de nevăzut” în Argeș!

Galeria Națională de Artă Naivă a Muzeului Județean Argeș găzduiește, începând de astăzi, expoziția „Imagini din nevăzut”.

Vicepreședintele Consiliului Județean Argeș, Adrian Dumitru Bughiu, a participat la vernisajul expoziției semnate de pictorul și graficianul Lavinia-Elena Vieru.

Membru al Uniunii Artiștilor Plastici din România și profesor coordonator al secției Artă Monumentală de la Liceul de Arte “Dinu Lipatti”, Lavinia-Elena Vieru vine în fața publicului cu o selecție de 21 de lucrări. Lucrări care tratează tematic simbolul aripii, al îngerului, ca elemente din transcenderea spirituală.

Adrian Bughiu: ”La o trecere în revistă a lucrărilor, nu putem să nu remarcăm explozia de culoare”

“Ca de fiecare dată, am venit cu drag la Muzeul Județean Argeș.

Dacă acum avem parte de o asemenea activitate, când ducem lipsă de spații. Îmi imaginez ce emulație va fi de la anul, când vom avea gata și vechiul sediu al Muzeului, și Galeria de Artă, și de ce nu, și Cetatea Poenari.

Sunt investiții importante ale Consiliului Județean în această zonă de cultură. Care sper să ne aducă un aflux mult mai mare de vizitatori, inclusiv din afara județului.


Revenind la evenimentul de astăzi, la o trecere în revistă a lucrărilor, nu putem să nu remarcăm explozia de culoare. Inspirația și emoția vie pe care le transmite autoarea.

Sunt convins că vom colabora și pe viitor la fel de bine. Pentru că oamenii au nevoie de inspirație, de expuneri tematice sau mai puțin tematice.

Cred că ceea ce vedem astăzi aici face plăcere nu doar ochiului, ci și sufletului” – Adrian Dumitru Bughiu, vicepreședinte Consiliul Județean Argeș.

”Imagini de nevăzut” în Argeș!

“Este o bucurie pentru noi să participăm, astăzi, la deschiderea expoziției colegei noastre.

Vreau să îi mulțumim că a acceptat să verniseze pe simezele Muzeului Județean. Dar și pentru colaborarea pe care am avut-o de-a lungul timpului. Pentru că a fost prezentă aici și din calitate de critic, dar și la expozițiile elevilor de la Liceul de Arte Dinu Lipatti.

Muzeul Județean Argeș a avut întotdeauna o colaborare foarte bună cu Uniunea Artiștilor Plastici, cu artiștii din Pitești.

Așteptăm din partea artiștilor din Argeș să vină și să expună la Muzeul Județean Argeș” – Cornel Popescu, manager Muzeul Județean Argeș.

Lavinia-Elena Vieru: ”Am vrut să arăt cum simt prezența îngerilor”

“Expoziția de astăzi este o reinterpretare a idee de înger într-o manieră personală. Am vrut să arăt cum simt prezența îngerilor în imaginație.

În interiorul meu și să transpun pe pânză lucrurile acestea mai puțin văzute. Dar pe care le simțim ca parte a unei lumi spre care tindem cu toții, parte a unei lumi transcendentale populată de gândire către înalt.

Este o expoziție despre ideea spiritualului în artă și despre felul în care transpunem în imagini gândirea noastră despre spiritual” –  Lavinia-Elena Vieru.

Citește și: De ce nu folosește Simona Gherghe filtre sau photoshop și ce spune despre operațiile estetice

Citește și: Lista benzinăriilor și stațiilor GPL care prezintă risc ridicat de incendiu

Ultimele Știri

Astăzi au sărbătorit, 1 Mai la iarbă verde în familia PSD Câmpulung

Astăzi au sărbătorit, 1 Mai la iarbă verde în familia PSD Câmpulung Un 1 Mai, în zona de picnic de...

Alte știri din aceeași categorie