10.2 C
Campulung Muscel
marți, 14 mai, 2024

INCENDIU în Câmpulung. Unul pe zi…

Alte Știri

Pompierii au intervenit în municipiul Câmpulung pentru stingerea unui incendiu produs la acoperișul unei locuințe. Au fost afectaţi aproximativ 7 mp de acoperiş, iar flăcările ar fi plecat de la un burlan de fum neprotejat termic faţă de materialele combustibile ale acoperişului.
Intervenţia operativă a pompierilor a făcut ca incendiul să nu se propage la întreaga construcţie.
 
Observăm o creștere rapidă a acestor situații de urgență și ținem să reamintim cetățenilor câteva măsuri de prevenire ale incendiilor provocate de exploatarea necorespunzătoare a sistemelor de încălzire și a coşurilor sau burlanelor pentru evacuarea fumului:

  • coşurile de fum vor fi obligatoriu verificate, curăţate şi reparate premergător sezonului rece şi ori de câte ori este nevoie; 
  • coşurile de fum se prelungesc deasupra acoperişului cu 0,5 – 0,8 m; 
  • în podurile caselor, coşurile de fum vor fi obligatoriu tencuite pentru a nu prezenta fisuri prin care ar putea pătrunde scântei ce pot fi surse de aprindere, dacă în zona lor sunt materiale combustibile; 
  • coşurile şi burlanele pentru evacuarea fumului vor fi construite, întreţinute şi curăţate periodic pentru a nu provoca incendii; 
  • la trecerea prin acoperişuri se lasă o distanţă de cel puţin 10 cm între faţadele exterioare ale zidăriilor coşurilor şi elementele combustibile ale acoperişurilor; 
  • coşurile de fum vor fi prevăzute cu uşiţe pentru curăţate; 
  • coşurile aflate în apropierea materialelor combustibile (depozite de furaje, păduri etc.) sau cele situate pe acoperişuri combustibile, vor fi prevăzute cu site sau grătare pentru reţinerea scânteilor; 
  • se interzice încastrarea elementelor combustibile ale acoperişurilor, planşeelor etc. în coşurile de evacuare a fumului. 
  • se interzice racordarea focarelor alimentate cu gaze, la canalele de fum care deservesc şi focare cu combustibil solid sau lichid; 
  • se interzice folosirea improvizaţiilor la burlanele metalice de evacuare a fumului cu coturi multiple, montate pe lângă pereţii combustibili sau în apropierea materialelor combustibile; 
  • se interzice uscarea hainelor pe sistemele de incalzire;
  • se interzice utilizarea substanțelor ușor inflamabile la aprinderea focului;
  • se recomandă folosirea unei vatre metalice în fața cenușarului;
  • nu alimentați sistemele de încălzire cu lemn cu puțin timp înainte de a adormi;
  • depozitați cenușa doar în locuri special amenajate și asigurați-vă că în cenușă nu este și jar nestins;
  • împiedicați jocul copiilor cu focul. Pentru creşterea gradului de protecţie a gospodăriilor şi pentru a preveni unele situaţii neplăcute cu consecinţe grave, cetăţenii trebuie să conştientizeze că ei sunt primii responsabili în a-şi proteja viața şi bunurile. 
Ultimele Știri

PRO România îi susține pe Ion Mînzînă la Consiliul Județean Argeș și pe Cristian Gentea la Primăria Pitești!

PRO România îi susține pe Ion Mînzînă la Consiliul Județean Argeș și pe Cristian Gentea la Primăria Pitești! PSD Argeș...

Alte știri din aceeași categorie