13 C
Campulung Muscel
sâmbătă, 21 septembrie, 2024

Într-un timp record, circa 20 de animale au fost mâncate de urşi! Rucărenii sunt disperaţi!

Alte Știri

De vreo două săptămâni, mai mulţi cetăţeni ai unei localităţi stau cu frica în suflet deoarece urşii au năvălit peste ei. Aceştia se tem că le pot ataca familiile, copiii, animalele, pentru că într-un timp record, urşii au mâncat circa 20 de animale, vaci şi măgari. În zadar au încercat oamenii să ia legătura cu autorităţile, pentru că pare că nimic nu se mişcă. Atacurile au fost unul după altul, iar acestea se produc atât ziua cât şi noaptea. La stâna familiei Duruian din Măra, a localităţii Rucăr din judeţul Argeş ursul a sfâşiat trei vaci, iar pe a patra a omorât-o şi, şi-a cărat-o într-o zonă pe lângă apă să o mănânce: “În prima fază ne-a luat-o din obor, a prins-o a omorât-o şi a băgat-o în pârîu. După o perioadă le-am închis aproape de stână. A venit şi aici, a venit noaptea, a încercat să prindă o vacă, nu a putut, a gherânit-o, apoi a prins alta, a gherănit-o şi pe aia, a scăpat, apoi a prins-o pe alta şi atras-o prin gard. Câinii s-au cam învăţat cu urşii, dacă vin urşii aşa des pe la noi… Cred că sunt cam 20 de urşi, dacă te duci pe vale pe aici dai de doi, trei, dacă te duci pe deal în sus, dai de alţii, unde te duci dai de urşi. Sunt urşi de toate categoriile, cred că peste 600 de kg. La prima vită a fost o ursoaică cu doi pui. Înainte urşii nu au stricat, nu ne-au atacat… Cred că ăştia dacă nu au fost aduşi, sunt aduşi. Ăia care sunt ai noştri din munte nu stricau, nu ne atacau vacile, erau paşnici, anul ăsta ne-au atacat urşii aşa rău”, povesteşte Ion Duruian.

Pe de altă parte oamenii spun că într-o zi a venit în zonă o maşină de teren cu un pui de urs, era o maşină străină care i-a dat drumul ursuleţului în Măra: “Aicea nu am mai avut aşa nenorocire. Nu venea ursul aşa. A venit unu cu o maşină şi a lăsat un pui aici şi unu la mal, a zis ca să leg câinii să nu mănânce puii de urs. I-am zis că să îi ducă unde vor, nu aici la noi. Era unu străin cu o doamnă, el nu vorbea română, doar ea…”, spune baciul de la stăna familiei Duruian.

Au fost aduşi pui de urş în Măra!

Localnicii din Rucăr au văzut cu ochii lor cum o maşină a venit în pădure şi a lăsat din ea câţiva pui de urs. Bărbatul care era însoţit de o femeie nu vorbea româneşte. Aceştia dau vina pe neamţul Prombenger care le-a stricat liniştea de când a intrat în obşte la Rucăr. Oamenii şi-au vândut dramurile de la pădure pentru un televizor şi o maşină de spălat iar acum vor trage consecinţele, facilitând accesul neamţului în obşte.

“Ursul o să ajungă sigur în sat. Dacă s-a spurcat la sânge o să atace şi oameni. Până acum avea fructre de pădure, acum nu mai au ce mânca şi coboară. O să ajungă până la sat. Aici pe Măra sunt case de vacanţă, sunt pensiuni, zona este locuită. Dacă nu au ce mânca în fondul de vânătoare ei pleacă să mănânce. Înainte le aducea carne, boabe, tot ce le trebuia să mănânce, acum nu le mai dă nimeni nimic, din cauza asta atacă. Zona asta e a Ocolului Silvic de stat. A venit unul cu o maşină, avea saci cu porumb, a ajuns până aici, a întors, a plecat şi nu le-a lăsat mâncare…”, a povestit Nicodim Miloş.

“Ce e mai important, omul sau ursul?”

Cei de la ITRSV au tras la rost toţi ciobanii care au mai mult de trei câini la stână. Nu au voie cu mai mulţi. Oare de ce?.

“Am încheiat contracte între proprietar şi stăpân, să nu ai câini mulţi la stână, dacă îţi mănânca vaca nu ţi-o plăteşte. Pe un cioban l-a găsit cu doisprezece câini la stână şi a vrut să îl amendeze. Vaca trebuie plătită de cei care a închiriat fondul de vânătoare. Îţi găseşte nod în papură ca să nu ţi-o plătească. Îţi dă 8 lei pe kg, o consideră carcasă, un urs este de la 15.000 de euro în sus, iar pe vacile noastre îţi dă bani ca pe o pisică! E bătaie de joc în ţara asta a noastră! Nu înţelegem ce e mai important omul sau sălbăticiunea? Trebuie să aşteptăm ca ursul să omoare şi oameni ca să se ia măsuri? În România numai atunci se face ceva!”, mai spune Ion Duruian.

“Pe Dâmboviţa a luat doi măgari, i-a luat la un cumnat al meu. Erau trei urşi. Am vorbit şi la primărie, dar ce să facă ei. Erau urşi de pe proprietatea neamţului, cine îi dă lui banii? Nimeni. Sunt foarte mulţi urşi aici. E problemă mare… Acum când vine toamna, coboară animalele, vine ursul în sat. E problemă şi cu urşii şi cu porcii mistreţi. Pe om nimeni nu îl apără. Totul depinde de ITRSV şi de neamţul ăsta de la  luat dramurile”, spune Liviu Staicu.

Vacile ocolesc locul unde au fost atacate suratele lor!

Urşii nu mai au frică de nimic. Nici de oameni, nici de câini. Sunt disperaţi de foame şi atacă orice întâlnesc în cale şi nimeni nu i-a nicio măsură. Oare este nevoie ca să fie omorât un om de urs ca să se facă ceva în acest sens?

“Am văzut şi eu ursul. Unul pe Piscul lui Bute şi unul aici la noi. Era puiac. Cred că era ursoaică cu pui. El a fugit când am început să urlu la el. Îmi e frică ce să zic. Vacile nu se mai duc la apă lângă pădure. Se feresc să se ducă acolo, cred că s-au speriat. Acolo la apă atacă. Vacile se duc unde sunt ochiuri de iarbă O ia şi tu o auzi orăcăind. Îţi e şi frică să te bagi, că o lasă şi vine la tine”, spune un văcar de la stâna din Drăganu.

“Prima vacă a fost acum vreo doză săptămâni, miercuri, a doua joi. Le-a luat când s-au dus la apă. Vacile au locul lor au jgheab. Vacile nu le mai dăm acolo unde le duceam, că le omoară urşii şi ce facem… A treia vacă a fost săptămâna trecută. A luat-o tot de la apă de la adăpătoare. Au fost de la ITRSV, de la Ocolul Silvic, Mediul, Direcţia Silvică. Au venit aici în zonă de la ITRSV de la ocol, de la mediu de la primărie de la camera agricolă. S-au mirat şi ei, au zis că le plătesc, dar oamenii au nevoie de produsul vacilor, de ce le ţine toată iarna pe fân. Nu le trebuie bani dati că le omoară. Am senzaţia că urşii sunt aduşi de la Dâmboviţa. Că sunt aşa de agresivi. Aici a atacat şi o ursoacă cu doi pui că i-au mâncat şi urechile vacii, ursul mare nu atacă aşa”, spune Lucian Simion.

Au mai fost păgubiţi Aron Pestriţu căruia i-au fost omorâte trei vaci în zona Şohărăt şi Fântânea şi Ion Bălan căruia ursul i-a omorât o vacă. Toţi cei păgubiţi, dar şi localnici din Rucăr, sunt hotărâţi să apere casele şi gospodăriile de urşii din fondurile de vânătoare. Tot oamenii spun că cei care deţin fondurile nu asigură hrana necesară sălbăticiunilor şi din cauza asta urşii au ieşit să atace. De asemenea oamenii de la stână mai spun că atunci când vor coborâ cu animalele la iernat, urşii vor ataca şi gospodăriile.

Ultimele Știri

Fraţii Dedeman au pus ochii pe fabrica imensă din Câmpulung Muscel care e la un pas de faliment

Fraţii Dedeman au pus ochii pe fabrica imensă din Câmpulung Muscel care e la un pas de faliment. Fraţii...

Alte știri din aceeași categorie