Ionuț Butoi va deschide parada de 1 Decembrie de la Arcul de Triumf, cu drapelul în mână! Anul acesta, românii se aşteaptă la un adevărat eveniment, când se gândesc la parada militară organizată la Bucureşti.
La parada din 2018 vor fi mai multe noutăţi, printre care un eveniment – plin de istorie. Este vorba despre prezenţa în blocul de paradă de la Bucureşti şi a Asociaţiei Militarilor Veterani şi a Veteranilor cu Dizabilităţi – „Sfântul Dimitrie, Izvorâtorul de Mir”. Este o asociaţie militară ce îşi axează din răsputeri toate forţele asupra militarilor răniţi în Teatrele de Operaţii.
Din această asociaţie face parte şi musceleanul nostru, militarul – veteran Ionuţ Butoi, cel care ne dă zilnic exemple de viaţă, prin generozitatea, bunătatea şi tăria sa, care îl fac să răzbească, indiferent de greutăţile întâmpinate. Pentru Ionuţ, participarea la marea paradă militară reprezintă un vis mai vechi care, acum, într-un an atât de special, s-a îndeplinit.
„Mi-am dorit de mult să pot defila, iar acum se poate. Este un lucru minunat să pot defila. Dacă până acum nu s-a putut, iată că acum se poate. Era un vis al meu să defilez măcar o dată, ca militar activ, la o asemenea paradă militară şi mai ales că este anul Centenarului”, ne-a declarat Ionuţ Butoi.
Pe 1 Decembrie, la remarcabila paradă militară ce va avea loc la Arcul de Triumf, Port- Drapelul Asociaţiei Militarilor Veterani şi a Veteranilor cu Dizabilităţi va reprezenta deschiderea blocului de paradă al Asociaţiei.
Pentru cei care nu îl cunosc pe Ionuț Butoi!
Ionuț s-a născut în urmă cu 40 de ani în Câmpulung Muscel într-o familie modestă. Mama era croitoreasa, iar tatăl şofer. Avea doar şase ani când părinţii au hotărât să divorţeze. S-au înţeles să împartă şi copiii. Tatăl l-a ales pe Ionuţ şi mama a rămas cu fata.
Lipsa afecţiunii, faptul că nu se adapta la şcoală, ca tatăl era mai mereu plecat, iar acasă era tratat precum Cenuşăreasa, l-au împins pe Ionuţ să facă un gest extrem. Din fericire, a supravieţuit.
Nu s-a întâmplat aşa. Soluţia pe care a găsit-o familia a fost să-l retragă de la liceu şi să-l înscrie la o şcoală profesională. Povesteşte că acasă mama vitregă îl punea şi mai mult la muncă.
“Eu trebuia să fac toate muncile şi niciodată nu primeam nicio îmbrăţişare sau o alintare să spun aşa. Mă bucur că toate lucrurile astea nu m-au făcut mai rău, m-au făcut mai bun”, povestește Ionuț.
A reuşit să termine şcoala şi la 18 ani s-a înscris la un liceu seral. A reuşit să se angajeze la o spălătorie auto, unde a simţit pentru prima dată că este apreciat. Se simţea bine că are banii lui, că este respectat şi mai ales că îşi putea vizita mai des mama naturală.
În 1999 a plecat în armată, iar când s-a întors s-a reangajat la spălătoria auto. După doar patru ani hotărăşte să se angajeze în armată.
Lucrurile păreau să intre pe un făgaş normal. Ionuţ s-a şi îndrăgostit de o fată cu care s-a căsătorit. În casa fetei a avut parte de iubirea maternă a soacrei despre care vorbeşte cu mare drag. S-a bucurat enorm când soţia a rămas însărcinată, însă în 2008 a plecat în misiune în Afganistan.
Cu gândul la familie, Ionuţ număra zilele care îl despărţeau de casă. Era deja în misiune de cinci săptămâni.
“Eram în misiune de 24 de ore, ne întorceam şi mergeam spre bază, iar eu aveam mitraliera puţin în spate. La un bypass la tuburi, unde erau tuburile de drenaj, au pus bomba pe fir la 250 de metri. L-am văzut pe individ, dar pur şi simplu nu puteai să faci nimic. Nu îmi amintesc decât faptul că m-am umflat sub centură pentru că suflul exploziei m-a aruncat pur şi simplu cu patul de la MTR. In momentul căzăturii, din cauza plăcii de protecţie, mi s-a fracturat coloana căzând pe tare, pe ciment”, mai spune el.
Opt zile a stat în comă. S-a trezit într-un spital din Germania. Acolo a aflat că nu va mai merge niciodată.
După două luni de stat în spital în Germania şi în România, a ajuns acasă la Câmpulung. În toată această perioadă nu a avut parte de consiliere psihologică, aşa cum se întâmplă în prezent. Continuă să se simtă o povară, iar faptul că nu îşi putea ajuta copilul îi sfâşia inima.
Simţea ca pentru a ieşi din depresie trebuie să iasă din casă, să se descurce singur. La doar şase luni după accident s-a angajat la o unitate militară, a început să conducă maşina şi organiza întâlniri cu ceilalţi răniţi din zonele de război. Devenise propriul lui psihoterapeut.
În urmă cu şase ani a mai trecut printr-un moment dureros: divorţul de soţia lui. S-a văzut singur, însă a găsit tăria de merge mai departe, chiar şi într-un cărucior. Se ducea mereu la băi pentru tratament şi acolo a vorbit cu mai mulţi psihoterapeuţi. I-a făcut bine. În urmă cu trei ani a aflat de olimpiada militarilor răniţi în teatrele de operaţii INVICTUS.
În urmă cu doi ani s-a căsătorit cu Georgeta. Pentru ea Ionuţ este atât un erou de război, cât şi eroul ei. După o căsnicie dureroasă de 21 de ani cu un alt bărbat, Ionuţ a fost cel care a ajutat-o să vadă că viaţa este frumoasă.
La sfârşitul anului 2016 Ionuţ descoperă un sport nou: tir cu arcul. S-a antrenat şase luni şi a avut curajul să se înscrie la jocurile olimpice INVICTUS din Toronto de anul trecut.
A câştigat argintul la simplu şi medalia de aur împreună cu alţi doi colegi de echipă. Îşi doreşte însă să participe şi la jocurile paralimpice de la Sidney. Vrea să se înscrie la trei probe: tir cu arcul, alergare în cărucior şi canotaj în sală. Pentru asta se antrenează în fiecare zi într-o sală de sport de la un liceu din Câmpulung. Georgeta este mereu lângă el
“Secretul pe care îl are fiecare familie” nu este o metaforă.
În România peste două milioane de romani suferă de depresie, adică au trecut pe la medic şi sunt diagnosticaţi cu această boală.
Ionuţ ştie ce înseamnă asta şi tocmai de aceea vrea să îi inspire pe ceilalţi care, deşi nu sunt condamnaţi să trăiască o viaţă în cărucior, se lupta cu tenebrele depresiei. Mesajul lui este clar şi simplu: să cerem ajutor unui specialist, să împărtăşim experienţa şi cu alţii care au trecut prin depresie, să facem sport şi să nu uităm să iubim.
