3.3 C
Campulung Muscel
vineri, 19 aprilie, 2024

IŞJ Argeş a obţinut pentru toate unităţile de învăţământ din judeţ accesul GRATUIT, la platforma educaţională

Alte Știri

Având în vedere suspendarea activităţii unităţilor de învăţământ din România, în urma crizei declanşate de pandemie, Inspectoratul Şcolar Judeţean Argeş a iniţiat numeroase demersuri pentru a veni în sprijinul continuării pregătirii tuturor elevilor.

Alături de Ministerul Educaţiei şi Cercetării, precum şi de unităţile de învăţământ, profesori şi parteneri educaţionali, Inspectoratul Şcolar Judeţean Argeş a demarat o serie de activităţi menite să pună la dispoziţia elevilor un parcurs educativ util şi eficient.

Astfel, în colaborare cu postul local de televiziune Curier TV, GRATUIT, se desfăşoară proiectul TE AJUTĂM SĂ ÎNVEȚI! STAI ACASĂ!, pentru elevii argeşeni din clasele terminale. În fiecare săptămână, prin intermediul postului TV mai sus menţionat, în zilele de miercuri şi vineri, în intervalul orar 18.00-20.00, elevilor din clasele a VIII-a, respectiv a XII-a/a XIII-a le sunt prezentate, de către profesori argeşeni, lecţii din cadrul disciplinelor specifice de examen: limba şi literatura română şi matematică.

 Programul lecţiilor este următorul:

-miercuri: 18.00-19.00, limba şi literatura română (pentru clasa a VIII-a); 19.00-20.00, matematică (pentru clasa a VIII-a);

-vineri: 18.00-19.00, limba şi literatura română (pentru bacalaureat); 19.00-20.00, matematică (pentru bacalaureat).

Aceste lecţii sunt transmise în reluare la Curier TV sâmbăta şi duminica, după cum urmează:

-sâmbătă, 17.00-18.00, limba şi literatura română (pentru clasa a VIII-a); 18.00-19.00, matematică (pentru clasa a VIII-a);

-duminică: 18.00-19.00, limba şi literatura română (pentru bacalaureat); 19.00-20.00, matematică (pentru bacalaureat).

De asemenea, IŞJ Argeş a obţinut pentru toate unităţile de învăţământ din judeţ accesul GRATUIT, timp de 3 luni, la platforma educaţională completă Adservio, care să ofere elevilor posibilitatea de învăţare continuă. Alte platforme puse GRATUIT la dispoziţia elevilor, pentru asigurarea studiului unitar, sunt Platforma 24edu şi Kinderpedia.

În egală măsură, în ceea ce priveşte derularea cursurilor şcolare online la nivelul judeţului nostru, acestea se organizează într-o paletă largă de variante, puse la dispoziţie de către Ministerul Educaţiei şi Cercetării, de către Inspectoratul Şcolar Judeţean Argeş ori, acolo unde condiţiile tehnice nu permit, prin adaptarea la posibilităţile existente. 

În perioada 12 martie 2020-1 aprilie 2020 s-au derulat aproximativ 50000 de lecţii online pentru toate nivelurile educaţionale: preşcolar, primar, gimnazial şi liceal.

Prin aceste iniţiative, în completarea celorlalte alternative didactice utilizate la nivelul unităţilor şcolare, ne dorim o abordare unitară în continuarea pregătirii elevilor atât pentru examenele naţionale, cât şi pentru asigurarea parcurgerii traseului educativ al tuturor elevilor.

Ultimele Știri

Se schimbă banii. Se trece la moneda euro! Toată lumea trebuie să știe asta!

Se schimbă banii. Se trece la moneda euro! Toată lumea trebuie să știe asta! România, la coada Uniunii Europene...

Alte știri din aceeași categorie