24 C
Campulung Muscel
duminică, 27 iulie, 2025

La mulți ani de ziua voastră, se poate să și munciți, nu doar să chefuiți pe dictatură militară!

Alte Știri

La mulți ani! 8 aprilie este „Ziua internațională a romilor”, amintind de data la care, în anul 1971, a avut loc, la Orpington, lângă Londra, prima reuniune la nivel internaţional a reprezentanţilor etniei rome, ocazie cu care a fost acreditat oficial termenul ”romi”, spre a-i desemna pe membrii etniei.

Cu o zi înainte de recunoașterea la nivel internațional a romilor, patru persoane de etnie au ignorat regulile impuse de Ordonanța Militară și au petrecut în Câmpulung, în zona Tabaci. Oamenii legii, care au fost ieri dimineață pentru a se asigura că decizia CJSU este respectată de toată lumea, i-au prins în fapt și i-au amendat cu câte 4.000 lei.

„Cei 4 cetățeni de etnie romă, din cartierul Tabaci, care nu au respectat regulile de distanțare socială și au făcut mizerie pe domeniul public, au primit amenzi de câte 4000 de lei și au fost puși să facă curat pe stradă”, anunță Instituția Prefectului.

În total, 14 persoane au fost amendate în cursul zilei de ieri în Câmpulung.

Ultimele Știri

Ambasadoarea Germaniei, față în față cu zimbrul carpatin. Vizită inedită în inima comunei de lângă Câmpulung Muscel care i-a dedicat patrupedului sălbatic o casă...

Ambasadoarea Germaniei, față în față cu zimbrul carpatin. Vizită inedită în inima comunei de lângă Câmpulung Muscel care i-a...

Alte știri din aceeași categorie