11.3 C
Campulung Muscel
duminică, 19 mai, 2024

Mașină cu roțile în sus, minori răniți!

Alte Știri

Mașină cu roțile în sus, minori răniți! Din verificările preliminare, efectuate de polițiștii Serviciului Rutier Argeș, s-a stabilit că, un tânăr de 20 de ani, din Merişani, care conducea un autoturism pe DN 7C, din direcția Curtea de Argeș către Pitești, pe raza localității Bascov, într-o curbă la stânga, a pierdut controlul asupra direcției de deplasare, a pătruns pe sensul opus de mers și a intrat în coliziune cu un autoturism, condus de o femeie de 36 de ani, din Curtea de Argeș.

În urma impactului, cel de-al doilea autoturism s-a răsturnat în șanțul din partea dreaptă a drumului.

Din accident, a rezultat vătămarea corporală a unei femei de 42 de ani, din Băiculești, a unei minore de 17 ani și a unui minor de 7 ani, ambii din Curtea de Argeș, toți pasageri în cel de-al doilea autoturism.

Conducătorii auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultând că nu au consumat alcool.

În cauză, a fost întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă, iar verificările continuă pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul.

Ultimele Știri

Super oferta de Digi RCS-RDS România. Abonamente de 1,5 euro plus telefoane mișto

Super oferta de Digi RCS-RDS România. Abonamente de 1,5 euro plus telefoane mișto. Portează-te la DIGI cu mai multe...

Alte știri din aceeași categorie