11 C
Campulung Muscel
miercuri, 8 mai, 2024

Mașină în șanț pe DN 73, Câmpulung – Pitești, la primele ore ale dimineții!

Alte Știri

Mașină în șanț pe DN 73, Câmpulung – Pitești, la primele ore ale dimineții! Un accident rutier s-a produs în comuna Mihăești, în care au fost implicate două autoturisme, unul dintre acestea aflându-se în afara părții carosabile.

Au intervenit pompierii de la Detașamentul Câmpulung cu o autospecială de intervenție și o ambulanță SMURD de prim ajutor calificat, alături de un echipaj SAJ.

Mașină în șanț pe DN 73, Câmpulung – Pitești, la primele ore ale dimineții!

În urma evenimentului, paramedicii SMURD au monitorizat și transportat la spital o persoană de sex masculin, în vârstă de aproximativ 42 de ani, care prezintă un traumatism cranio-cerebral și acuză dureri la coloana cervicală. În mașină erau 5 ocupanți. Drumul a fost blocat mai multe ore pe sensul de mers Câmpulung – Pitești.

Pompierii au asigurat măsuri specifice de prevenire ale incendiilor.

Conducând sub influența alcoolului și, posibil, a substanțelor psihoactive, a provocat un accident rutier

La data de 14 ianuarie a.c., în jurul orei 07:30, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Câmpulung au fost sesizați cu privire la faptul că, pe DN 73, în localitatea Mihăești, a avut loc un accident rutier între două autoturisme, în urma căruia unul dintre acestea a parasite partea carosabilă.

La locul evenimentului s-au deplasat polițiștii Biroului Rutier Câmpulung, pentru luarea primelor măsuri și efectuarea cercetărilor la fața locului.

Din verificările preliminare s-a stabilit faptul că, un bărbat de 28 de ani, din Câmpulung, care conducea un autoturism pe DN 73, din direcția Câmpulung către Pitești, în împrejurări ce vor fi stabilite în urma cercetărilor, a intrat în coliziune cu un autoturism, condus, în aceeași direcție, de un bărbat de 42 de ani, din Mihăești.

În urma accidentului, a rezultat vătămarea corporală ușoară a conductorului celui de-al doilea autoturism. Acesta a fost transportat la spital.

Ambii conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, pentru bărbatul de 28 de ani rezultând o valoare de 0,26 mg/l alcool pur în aerul expirat.

De asemenea, în urma testării cu aparatul din dotare, pentru acesta au rezultat indicii cu privire la posibila prezență a unor substanțe psihoactive.
Menționăm că aceasta nu reprezintă probă în cadrul dosarului penal. Persoana fiind condusă la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice de sânge și urină. Asta în vederea stabilirii cu exactitate a consumului unor substanțe interzise.

În cauză, a fost întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunilor de conducere sub influența unei substanțe psihoactive și vătămare corporală din culpă. Iar cercetările continuă, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care evenimentul s-a produs.

Hei. Uite cum poți urmări știrile din canalul nostru de Whatsapp. Pași foarte simpli

Canalul de Whatsapp este un serviciu de difuzare cu cel mai ridicat nivel de confidențialitate. Aceasta începe cu protejarea informațiilor personale ale administratorilor și ale urmăritorilor. De asemenea, dacă urmăriți un canal, numărul dvs. de telefon nu va fi afișat administratorilor sau altor urmăritori. Este alegerea dvs. pe cine decideți să urmăriți și este o informație privată.

Scopul canalului este de a ne adresa unei audiențe mai mari, canalele nu sunt criptate integral în mod implicit.

Revenind la abonarea gratuită la canalul nostru de Whatsapp există 2 metode de a face acest lucru. Fie prin accesarea linkului AICI care duce direct la canal și apoi în dreapta sus există opțiunea Urmărește. Dacă dai un simplu click – Urmărește – se transformă în – Urmărești – și așa rămâi activ ca să primești știrile în canal, de la secțiunea Noutăți situată între Conversații și Apeluri. Continuarea o găsiți AICI.

Ultimele Știri

VIDEO. Hram la biserica Fundeni din Câmpulung. Găzduiește racla cu moaștele Sfântului Nectarie din Eghina

VIDEO. Hram la biserica Fundeni din Câmpulung. Găzduiește racla cu moaștele Sfântului Nectarie din Eghina. Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte...

Alte știri din aceeași categorie