17.9 C
Campulung Muscel
duminică, 28 aprilie, 2024

Nu a adaptat viteza într-o curbă deosebit de periculoasă la stânga și a ajuns cu mașina pe contrasens

Alte Știri

Nu a adaptat viteza într-o curbă deosebit de periculoasă la stânga și a ajuns cu mașina pe contrasens pe DN 7 Morărești. În urma unui apel la 112 polițiștii Serviciului Rutier Argeș s-a deplasat la fața locului, pentru efectuarea cât mai rapidă a cercetărilor și fluidizarea traficului în zonă.

Din verificările preliminare efectuate de polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Argeș s-a stabilit că, un bărbat de 41 de ani, din București, care conducea o autoutilitară, din direcția Râmnicu Vâlcea către Pitești, nu ar fi adaptat viteza într-o curbă deosebit de periculoasă la stânga, în condițiile unui carosabil umed, ar fi pierdut controlul asupra direcției de mers, ar fi pătruns pe contrasens, unde a intrat în coliziune cu un autoturism condus, din sens opus, de un bărbat de 72 de ani, din Musatesti.

În urma accidentului, ambii conducători auto si un bărbat de 36 de ani, din Mușătești, pasager în cel de-al doilea autoturism, au fost răniți ușor și transportați la o unitate medicală.

În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, iar verificările continuă pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul.

Ultimele Știri

REȚETE DIN CAIETELE BUNICI. Prăjitură din doar 4 ingrediente – Rețetă de post

REȚETE DIN CAIETELE BUNICI. Prăjitură din doar 4 ingrediente – Rețetă de post. Cele mai delicioase napolitane cu caramel și...

Alte știri din aceeași categorie