18.5 C
Campulung Muscel
duminică, 5 mai, 2024

“NU abuzului – DA drepturilor copilului!”

Alte Știri

Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Argeş, în parteneriat cu Asociaţia “Sf. Spiridon şi Irina”, organizează marţi, 21 noiembrie 2017, începând cu orele 10:30, Seminarul cu tema “NU abuzului – DA drepturilor copilului!”, eveniment prilejuit de marcarea zilelor de 19 noiembrie – Ziua Mondială de Prevenire a Abuzului asupra Copiilor şi 20 noiembrie – Ziua Internațională a Drepturilor Copilului.
Cu acelaşi prilej va avea loc şi întâlnirea semestrială cu asistenţii sociali din cadrul primăriilor din judeţul Argeş, conform prevederilor H.G. nr. 691/19.08.2015 pentru aprobarea procedurii de monitorizare a modului de creştere şi îngrijire a copilului cu părinţii plecaţi la muncă în străinătate şi a serviciilor de care aceştia pot beneficia, precum şi aprobarea metodologiei de lucru privind colaborarea dintre direcţiile generale de asistenţă socială şi protecţia copilului şi serviciile publice de asistenţă socială şi a modelului standard al documentelor elaborate de către acestea.
Scopul evenimentului este de a implica activ instituţiile publice, autorităţile administraţiei publice, societatea civilă, mass-media etc., în asigurarea protecţiei şi promovării drepturilor copilului, inclusiv în prevenirea şi combaterea violenţelor de orice fel îndreptate împotriva copilului şi a violenţei în familie, în contextul noilor reglementări legale în materie.
Totodată, se are în vedere implicarea asistenţilor sociali de la nivelul primăriilor în procesul de monitorizare a modului de creştere şi îngrijire a copiilor cu părinţii plecaţi la muncă în străinătate, precum şi în procesul de identificare a copiilor aflaţi în situaţii de risc şi prevenirea separării copilului de părinţi.
Vor participa reprezentanţi ai autorităţilor şi instituţiilor publice cu responsabilităţi în asigurarea protecţiei şi promovării drepturilor copilului, reprezentanţi ai ONG-urilor, specialişti din domeniul protecţiei copilului, educaţiei şi sănătăţii, alţi specialişti, mass-media.
Evenimentul va avea loc în Sala de şedinţe a Consiliului Judeţean Argeş. Evenimentul va continua cu desfășurarea unei acțiuni interactive cu copiii din cadrul Centrului de Zi al Organizației Salvați Copiii România – Filiala Argeș, activitate organizată în parteneriat de către Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Argeş, Inspectoratul de Poliție al Județului Argeș și Organizația Salvați Copiii România – Filiala Argeș.
Acțiunea are în vedere desfășurarea de activități de informare a beneficiarilor centrului cu privire la drepturile copiilor și prevenirea abuzului asupra copiilor și va avea loc la sediul Centrului de Zi al Organizației Salvați Copiii România – Filiala Argeș.

Ultimele Știri

Veste minunată! Racla cu moaștele Sfântului Nectarie ajunge pentru câteva zile la Câmpulung Muscel

Veste minunată! Racla cu moaștele Sfântului Nectarie ajunge pentru câteva zile la Câmpulung Muscel. Vorbim aici de o părticică...

Alte știri din aceeași categorie