16.9 C
Campulung Muscel
luni, 6 mai, 2024

O bucureşteancă a dat în RADAR pe DN 73!

Alte Știri

Poliţiştii din cadrul Serviciului Rutier Argeş şi cei ai structurilor rutiere municipale şi orăşeneşti, au continuat acţiunile pentru prevenirea evenimentelor rutiere, pe fondul condițiilor meteo nefavorabile, precum şi pentru conştientizarea de către conducătorii auto a riscurilor la care se expun prin nerespectarea regulilor de circulaţie.

Ca urmare a abaterilor constatate, au fost aplicate peste 250 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de aproape 65.000 de lei. Totodată au fost reținute, în vederea suspendării dreptului de circulație, 11permise de conducere și au fost retrase 5 certificate de înmatriculare.

Poliţiştii Biroului Rutier Câmpulung au depistat o femeie de 47 de ani, din București, care conducea un autoturism pe DN 73, pe raza localității Schitu Golești, fiind înregistrată cu aparatul RADAR cu viteza de 125 km/h.

Conducătoarea auto a fost sancţionată cu amendă în valoare de 1.305 lei, conform OUG 195/2002R privind circulația pe drumurile publice, iar permisul de conducere i-a fost reținut în vederea suspendării dreptului de a conduce pentru 90 de zile, fiind eliberată dovadă înlocuitoare.

Ultimele Știri

Raliul Argeșului. Cele mai importante nume ale motorsportului românesc vor pilota mașini rapide și spectaculoase în fața fanilor

Raliul Argeșului. Cele mai importante nume ale motorsportului românesc vor pilota mașini rapide și spectaculoase în fața fanilor. Raliul Argeșului...

Alte știri din aceeași categorie