2.2 C
Campulung Muscel
sâmbătă, 20 aprilie, 2024

VIDEO. O cabană de lemn s-a făcut scrum! Turiștii din ea s-au evacuat la timp!

Alte Știri

Pompierii de la Detașamentul Câmpulung au fost solicitaţi să intervină la un incendiu în comuna Bughea de Sus. Aceştia s-au deplasat la incendiul produs la o cabană într-o pădure de pe raza comunei.

Pompierii s-au deplasat cu 2 echipaje cu 2 autospeciale de stingere cu apă și spumă și un echipaj cu o ambulanță SMURD de prim ajutor calificat.

Incendiul s-a manifestat la o cabană din lemn de aproximativ 80 mp, un foișor de aproximativ 10 mp și o rulotă.

“A izbucnit incendiul şi s-a extins rapid. Tinerii care au închiriat cabana au reuşit să iasă rapid. În schimb a ars cabana de tot, foişorul, a fost distrusă rulota şi le-a fost şi maşina afectată. A fost foc mare, ne era frică să nu ia şi pădurea foc, că se aprinsese liziera, dar au observant pompierii şi au stins. Asta ne mai trebuia, să ardem ca şobolanii aici, dintr-o prostie…”, spune un localnic care a venit să dea o mână de ajutor.

Cabana era închiriată de şapte tineri, iar focul, când a pornit, aceştia s-au evacuat singuri, nefiind înregistrate victime omeneşti.

“A văzut vecinul fum şi ne-am urcat în maşină şi am venit să vedem ce e. Am zis că a luat pădurea foc, dar ardea cabana. Ce prostie or fi făcut copiii ăştia, nu ştiu, că şi noi avem sobe, dar avem grijă la jar, la scântei, i-a distrus la omul ăsta cabana, foişorul, tot. Nu cred ca avea asigurare, aşa ca a rămas cu mâna la burtă. Cine să îi dea banii? Tinerii ăştia, păi e greu să se dovedească ce s-a întâmplat, de ce a luat foc…. Paguba e a proprietarului…”, e de părere alt localnic.

Incendiul s-a extins și la vegetația uscată din pădure, însă militarii l-au oprit din propagare.

În cabană se aflau și turiști, acești fiind evacuați, fără probleme deosebite, până la sosirea forțelor de intervenție.

Forțele alocate s-au mărit, astfel că s-a mai deplasat o autospecială de stingere, astfel că la incendiu au intervenit trei echipaje cu trei autospeciale de stingere cu apă și spumă și un echipaj cu ambulanța SMURD de prim ajutor calificat.

Temperatura mare emanată, a afectat rulota și partea spate a unui autoturism, ambele aflate în apropierea cabanei care a luat foc.

După circa trei ore de luptă cu focul, pompierii câmpulungeni au reuşit să stingă incendiul. S-au înregistrat pagube material însemnate, însă din fericire nu au fost victim omeneşti.

Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost jarul sau scânteile căzute din sobă.

Ultimele Știri

Se schimbă banii. Se trece la moneda euro! Toată lumea trebuie să știe asta!

Se schimbă banii. Se trece la moneda euro! Toată lumea trebuie să știe asta! România, la coada Uniunii Europene...

Alte știri din aceeași categorie