17.4 C
Campulung Muscel
duminică, 28 aprilie, 2024

Patriarhul Daniel a fost făcut în lipsă, cetăţean de onoare al comunei Muşăteşti!

Alte Știri

Zeci de credincioşi au venit la Robaia pentru a-l vedea în carne şi oase pe Patriarhul Daniel. Mulţi au trecut pragul mânăstirii şi când au văzut că acesta nu este prezent, au aprins câteva lumânări, s-au rugat şi au plecat mai departe la Slănic, considerat Taborul Argeşului, pentru că a fost o zi de mare sărbătoare şi anume ,,Schimbarea la Faţă a Domnului Isus”.

cetatean-de-onoare-ips-calinicPatriarhul Daniel a lipsit de la acest eveniment istoric al Argeşului, din cauza stării de sănătate. Delegatul său a fost ÎPS Laurențiu Streza, Mitropolitul Ardealului, cel care a vorbit credincioșilor despre starea de sfințenie la care suntem chemați, având ca model pe noul Cuvios Pafnutie Pârvu Zugravu de la mănăstirea Robaia, născut şi crescut în Câmpulung.

diploma-maica-robaiaPrimăria comunei Mușătești, prin vocea edilului Constantin Oancea pe raza căreia se află mănăstirea Robaia a oferit două titluri de cetățean de onoare: Preafericitului Părinte Patriarh Daniel și Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Calinic. De asemenea, maica stavroforă Siluana, stareța mănăstirii, a primit o diplomă de vrednicie.

Ultimele Știri

Reduceri imense de Azi la LIDL. Produsele cele mai căutate de români se vând ca pâinea caldă

Reduceri imense de Azi la LIDL. Produsele cele mai căutate de români se vând ca pâinea caldă. Weekendul acesta...

Alte știri din aceeași categorie