Pe înțelesul tuturor: Legea explicată de avocat. Penalitățile și taxele de reziliere din contractele de telefonie și internet

Alte Știri

Să presupunem că un abonat al unui operator de telefonie și internet întârzie cu plata unei facturi de 800 de lei, iar contractul prevede penalități de 0,5% pe zi.

CITEȘTE ȘI. Pe înțelesul tuturor: Legea explicată de avocat. Accesul copiilor la rețelele sociale: Ce prevăd regulile actuale și noile propuneri

Pare puțin, dar înseamnă 4 lei zilnic: 400 de lei după o sută de zile și 800 de lei după două sute, adică după aproape șapte luni, când penalitățile ajung la valoarea datoriei inițiale.

Dacă între timp creanța este cesionată unei firme de recuperare, somația primită nu mai seamănă cu factura neplătită.

La 8 octombrie 2026, Curtea de Justiție a Uniunii Europene s-a pronunțat în două cauze conexate trimise de o instanță din România. Totul privind contracte de telefonie mobilă și internet încheiate cu consumatori.

În ambele, operatorul cerea penalități pentru întârzierea la plată. Iar în contracte exista o perioadă minimă de 24 de luni, a cărei nerespectare îi permitea să pretindă sume suplimentare.

Curtea nu a hotărât soarta unui contract anume, ci a explicat instanței române cum se aplică regulile europene privind clauzele abuzive. Continuarea o găsiți AICI.

Ultimele Știri

Investiție de peste 6 milioane de lei la Spitalul Județean Pitești! Laboratorul care ajută la diagnosticarea cancerului, dotat cu tehnologie de ultimă generație

Vești importante pentru pacienții din Argeș! Laboratorul de Anatomie Patologică al Spitalului Județean de Urgență Pitești a fost modernizat....
Athena Jilavu
Athena Jilavu
Cu o carieră de peste două decenii în presa regională, Atena Jilavu s-a consolidat ca o voce autoritară dedicată reflectării obiective a realităților din zona Muscelului. În calitatea sa de Editor Senior la ZiaruldinMuscel.ro, ea coordonează echipa redacțională și supervizează direcția editorială pentru materialele de investigație, analizele politice și reportajele comunitare. Recunoscută pentru rigoarea documentării, abordarea incisivă și interesul aprofundat pentru subiectele cu impact social, promovează un jurnalism de excelență, fundamentat pe integritate și pe convingerea că informația corectă este esențială în dezvoltarea comunității. Prin dedicarea sa profesională neobosită și prezența activă în mijlocul evenimentelor, Atena Jilavu oferă constant publicului o perspectivă autentică, transparentă și riguros argumentată asupra peisajului socio-politic local.

Alte știri din aceeași categorie