3.5 C
Campulung Muscel
miercuri, 13 noiembrie, 2024

Pe staţiunea de talie europeană, urinează trecătorii şi boschetarii, au culcuş pentru sex şi somn!

Alte Știri

Unul dintre principalele motive pentru care Câmpulungul, după anii 1900 era asaltat de turişti erau chiar Băile Kreţulescu, unele dintre primele locuri de tratament din Europa, la concurenţă cu celebra staţiune Evian din Franţa. Acestea au fost construite începând cu 1897, şi până în 1905, din iniţiativa renumitului medic şi om politic Nicolae Kretzulescu. Băile Kretzulescu împreună cu parcul ce le înconjoară, erau situate în acea vreme în nordul oraşului, într-o zonă verde, cu arbori seculari, situată pe Iazul Morilor, în imediata vecinătate a Râului Târgului. Destinaţia iniţială a acestui stabiliment era de băi de tratament fizioterapeutic, acestea fiind construite în jurul unor izvoare slab mineralizate. În timpul sezonului, când turiştii veneau la tratament, cu afecţiuni respiratorii sau pentru băi, populaţia oraşului aproape că se dubla, spun documentele istorice.

Până şi comuniştii au reabilitat băile!
Comuniştii au apreciat valoarea oraşului ca staţiune turistică şi au ţinut să readucă în prim-plan Băile Kreţulescu. Un alt document păstrat la Arhivele Naţionale Argeş, în fondul oraşului, document scris la naţionalizarea centrului de tratament, descrie  măsurile luate pentru reabilitarea acestora. Până şi comuniştii au apreciat valoarea oraşului ca staţiune turistică şi au ţinut să readucă în prim-plan Băile Kreţulescu. Un alt document păstrat la Arhivele Naţionale Argeş, în fondul oraşului, document scris la naţionalizarea centrului de tratament, descrie  măsurile luate pentru reabilitarea acestora. „În primăvara acestui an, Primăria Câmpulung a preluat de la Eforia Kreţulescu, în urma sentinţei de expropriere, băile şi parcul lor din acest oraş. Băile au instalaţii de higienă, cu secţii pentru femei şi bărbaţi (aburi, cade, bazine, duşuri), băi de hidroterapie de asemenea pentru bărbaţi şi femei separat, instalaţii curative medicinale de aer comprimat, pulverizaţii şi inhalaţii. Parcul băilor are suprafaţa de 4 hectare. Aceste băi care sunt instalate din anul 1902 au fost lăsate în paragină de vechea administraţie şi aveau nevoie de reparaţiuni radicale pentru a putea fi puse în stare de bună funcţionare. ….Băile de igienă, printr-o muncă excepţională, depusă de personalul angajat, au şi fost puse în funcţiune încă din luna mai 1948, iar cele medicinale, la începutul sezonului, (1 iulie) şi au fost puse la dispoziţia celor suferinzi din localitate şi a vizitatorilor veniţi în această staţiune în mod expres pentru a-şi căuta sănătatea la aceste bai”.
Documentul mai menţionează că băile funcţionau în permanenţă  de la 7 dimineaţa şi până seara târziu, iar în unele zile, când era aglomeraţie, chiar până la 11 seara! Noii administratori se asiguraseră chiar că tot personalul este calificat, fiind conştienţi că, în cazul acestor băi curative, nu poate fi angajat oricine. Pentru a-i co-interesa, deşi pare ciudat în respectiva conjunctură, găsiseră şi modalităţi de a-i plăti, astfel încât să se asigure de calitatea actului medical şi de dedicarea personalului.

Primăria Câmpulung îşi ia înapoi, parcurile demolate!

Tribunalul Argeş a dat sentinţa prin care autorităţile locale sunt îndreptăţite să intre în posesia parcurilor. Acţiunea în instanţă a fost înregistrată în urmă cu şase luni la Judecătoria Câmpulung, împotriva Grup Corint care a refuzat să predea cele două obiective rămase de izbelişte, cum ar fi parcul Kretzulescu şi Grădina Publică. În acest sens autorităţile locale au pierdut orice şansă de a mai ţine altă licitaţie pentru a pune mâna pe alţi bani europeni ca să termine parcurile dărâmate de cei de la Grup Corint. Acum, pe staţiunea de talie europeană, urinează trecătorii şi boschetarii, iar mai mult decât atât au culcuş pentru sex şi somn!

 

 

 

 

Ultimele Știri

Date de ultimă oră legate de Bazinul de Înot din Câmpulung Muscel. E vedetă locală

Date de ultimă oră legate de Bazinul de Înot din Câmpulung Muscel. E vedetă locală. ”Vă aducem la cunoștință că...

Alte știri din aceeași categorie