18 C
Campulung Muscel
vineri, 26 iulie, 2024

Pensionarii vor primi o nouă tranșă de 1400 de lei, pe cardul de energie. Când intră în posesia banilor

Alte Știri

Pensionarii vor primi o nouă tranșă de 1400 de lei, pe cardul de energie. Când intră în posesia banilor. Pentru cei 3 milioane de pensionari din România, există o veste excelentă în legătură cu ajutorul pentru plata facturilor la energie.

Această măsură se aplică în special celor 2.800.000 de pensionari care deja au primit 750 de lei pentru plata energiei. Mai exact, este vorba despre seniorii care îndeplinesc condițiile pentru a primi acest sprijin. Cel mai important dintre acestea este să aibă venituri lunare sub 2000 de lei.

CITEȘTE ȘI. A apărut primul model în limba română pentru A.I (inteligența artificială) de tip ChatGPT

Conform legii, banii urmau să fie distribuiți în două tranșe pe parcursul anului 2024. În ceea ce privește prima tranșă, aceasta a fost acordată la finalul lunii februarie, acoperind perioada ianuarie – iunie. A doua tranșă, care se estimează că va fi acordată după luna august, va fi destinată pentru perioada iulie – decembrie 2024.

CU CINE VOTAȚI LA PRIMĂRIA CÂMPULUNG, LA ALEGERILE DIN DATA DE 9 IUNIE?

  • MĂDULĂREA GEORGEL - PSD (45%, 2.111 Votes)
  • LASCONI ELENA VALERICA - Alianța Drepta Unită USR-PMP-FORȚA DREPTEI (35%, 1.662 Votes)
  • DOBRESCU ANDREI - AUR (8%, 380 Votes)
  • MĂGEANU NORRIS MARCU - PNL (5%, 213 Votes)
  • ZICHIL ALEXANDRU IONUȚ - Partidul Alternativa Dreaptă (4%, 200 Votes)
  • DUMITRESCU MARIUS - Partidul S.O.S România (2%, 80 Votes)
  • STUPARU IOAN VIRGIL - PUSL (1%, 60 Votes)

Total Voters: 4.706

Loading ... Loading ...

Pensionarii vor primi o nouă tranșă de 1400 de lei, pe cardul de energie. Când intră în posesia banilor

Legea care permite această distribuție a fost promulgată de președintele Klaus Iohannis și are ca scop ajutorarea categoriilor de persoane vulnerabile pentru a compensa prețul la energie. Aceste fonduri provin din resurse externe, fiind finanțate din fonduri europene nerambursabile.

CITEȘTE ȘI. Se anunță cel mai mare eveniment al anului la Câmpulung. Bulevardul Pardon va fi călcat în picioare de mii de oameni!

Cum poate fi folosit acest ajutor

Banii acordați pot fi utilizați pentru plata facturilor la energie electrică, energie termică centralizată, gaze naturale, butelii, lemne pentru foc, păcură, peleți și alte materiale de încălzire. Această măsură vine ca un sprijin semnificativ pentru pensionarii cu venituri mai reduse, ajutându-i să facă față costurilor de zi cu zi.

CITEȘTE ȘI. Ajung noile taloane la pensionari. Ce trebuie să verifice aceștia URGENT!

Astfel, această inițiativă vine ca o veste bună pentru 3 milioane de pensionari din România, oferindu-le sprijinul necesar pentru a acoperi costurile legate de energie și încălzire, într-un context economic care poate fi uneori dificil pentru persoanele vulnerabile.

CITEȘTE ȘI. Famiile sărace din România primesc câte 500 de lei de la Stat

Urmărește știrile Ziarului din Muscel și pe pagina de Facebook, pe grupul Cititorii Ziarului din Muscel, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp.

Ultimele Știri

Anunț important din partea Obștei Moșnenilor Rucăreni și Dâmbovicioreni

Obștea Moșnenilor Rucăreni și Dâmbovicioreni scoate la licitație 4000 mc masă lemnoasă pe picior. Licitația va avea loc în...

Alte știri din aceeași categorie