Un semnal de alarmă pentru șoferii care circulă pe drumurile din zona Valea Mare Pravăț – Stoenești – Boteni! Mai multe bovine, inclusiv vaci însoțite de viței, ar fi lăsate nesupravegheate în apropierea drumurilor, unde circulă haotic și pot provoca accidente grave.
CITEȘTE ȘI. Piața auto din România, în scădere în 2026! Dacia conduce clasamentul, iar mașinile electrice câștigă teren
Un astfel de incident s-a produs pe drumul spre Stoenești, pe sensul dinspre fabrica Holcim, unde un autoturism a fost avariat serios după ce a intrat în contact cu o vacă.
O familie cu un copil de un an, implicată în incident
La volanul mașinii se afla Ștefan Polexe, în vârstă de 31 de ani, care era în autoturism împreună cu soția și fetița lor de numai un an.
CITEȘTE ȘI. Vremea rea a făcut probleme în Argeș! Subsolurile a două blocuri, inundate, iar copaci au căzut pe șosele
Potrivit informațiilor furnizate, în urma verificărilor efectuate, probele recoltate au indicat zero. În timpul deplasării, o bovină a ajuns peste autoturism, provocând avarii importante mașinii.
CITEȘTE ȘI. Câmpulungul, orașul nimănui? Cerșetoria a ajuns și la mall! Oamenii nu mai au liniște nici în zona magazinelor
Din fericire, informațiile transmise nu indică existența unor victime, însă incidentul putea avea urmări mult mai grave, având în vedere că în autoturism se afla și un copil foarte mic.
Animalele lăsate libere pot transforma drumul într-un pericol
Problema semnalată vizează zona Valea Mare Pravăț, în direcția Stoenești și Boteni, unde șoferii spun că întâlnesc animale care ajung pe carosabil fără supraveghere.
Vaci și viței proveniți din zona stânelor ar circula pe drumurile publice, uneori imprevizibil, punând în pericol atât conducătorii auto, cât și animalele.
CITEȘTE ȘI. Lemn fără proveniență justificată, descoperit la o firmă din Argeș! Amendă de 5.000 de lei și confiscarea materialului lemnos
Prezența bovinelor pe șosea poate provoca situații în care șoferii nu mai au timp să frâneze sau să evite impactul în condiții de siguranță.
Avertisment pentru șoferi și proprietarii de animale
Conducătorii auto care tranzitează zona sunt sfătuiți să circule cu prudență, să reducă viteza și să fie atenți în special în apropierea stânelor și pe sectoarele de drum unde au fost observate animale.
CITEȘTI ȘI. Doliu în învățământul muscelean și argeșean! O profesoară îndrăgită s-a stins din viață!
În același timp, proprietarii și persoanele care au în grijă aceste animale trebuie să se asigure că bovinele nu ajung nesupravegheate pe drumurile publice. Un accident poate însemna nu doar pagube materiale, ci și vieți puse în pericol.
Drumurile publice nu sunt pășuni, iar animalele trebuie supravegheate astfel încât să nu pună în pericol traficul. Incidentul de pe drumul spre Stoenești ar trebui să fie un avertisment înainte ca o asemenea situație să se termine cu o tragedie.
CITEȘTE ȘI. Abonează-te la canalul de WhatsApp – Ziarul din Muscel și află primul cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Ziarului din Muscel și pe pagina de Facebook, pe grupul Cititorii Ziarului din Muscel, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp. Am lansat și rubrica MICA PUBLICITATE care e la mâna TA.




