11 C
Campulung Muscel
sâmbătă, 20 aprilie, 2024

Persoanele care vor primi anul viitor 1.400 de lei pentru plata facturilor la energie și vouchere pentru alimente

Alte Știri

Persoanele care vor primi anul viitor 1.400 de lei pentru plata facturilor la energie și vouchere pentru alimente. Anunţul a fost făcut sâmbătă, 26 noiembrie, de Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene (MIPE), care a transmis că decizia a fost luată după ce preţul final pentru consumatorii casnici a crescut cu peste 600% la energia electrică şi cu peste 535% la gazele naturale.

În 2023, MIPE va oferi românilor vulnerabili, din fonduri europene, sprijin pentru plata facturilor la energie în valoare de 700 lei, de două ori pe an, precizează ministerul, într-un comunicat de presă. Cardurile pentru încasarea ajutoarelor vor fi emise şi distribuite de Compania Naţională Poşta Română, iar listele cu beneficiari vor fi întocmite de Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale.

Tot din fonduri europene, MIPE va continua să finanţeze şi măsura de acordare a voucherelor sociale pentru achiziţia de alimente şi mese calde în valoare de 250 lei, o dată la două luni, pe întreg anul 2023. Măsurile sunt propuse în cadrul a două proiecte de Ordonanţă de urgenţă, publicate în consultare pe site-ul MIPE. Continuarea o găsiți AICI.

 

Ultimele Știri

Premierul Marcel Ciolacu, din țările Arabe a ajuns direct în Argeș!

Premierul Marcel Ciolacu, din țările Arabe a ajuns direct în Argeș. A venit însoțit de Mihai Tudose, Gabriela Firea,...

Alte știri din aceeași categorie