2.1 C
Campulung Muscel
vineri, 19 aprilie, 2024

Poliţiştii au acţionat pentru creșterea gradului de siguranță rutieră!

Alte Știri

La acest sfârșit de săptămână, polițiștii argeșeni au acționat pe toate drumurile din județ, pentru creșterea gradului de siguranță rutieră, în contextul măsurilor specifice stării de alertă.

Polițiștii argeșeni sunt la datorie, și acționează pe toate drumurile din județ, atât pentru respectarea recomandărilor medicale specifice stării de alertă, cât și pentru depistarea conducătorilor auto care încalcă prevederile normelor de circulație pe drumurile publice și altor prevederi legale.

În acest context, polițiștii din cadrul structurilor de poliție rutieră, împreună cu polițiștii secțiilor de poliție urbană și rurală, au continuat acţiunile pentru prevenirea evenimentelor rutiere, precum şi pentru conştientizarea de către conducătorii auto a riscurilor la care se expun prin nerespectarea regulilor de circulaţie.

Astfel, în ultimele 48 de ore, ca urmare a abaterilor la circulația pe drumurile publice constatate, au fost aplicate 466 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 150.000 de lei. Cu aceeași ocazie, au fost reținute în vederea suspendării dreptului de circulație 38 de permise de conducere şi au fost retrase 21 de certificate de înmatriculare.

Vă recomandăm să nu scăpați din vedere prevederile specifice stării de alertă, precum și să conduceți cu prudență, adoptând permanent o conduită preventivă în deplasarea pe drumurile publice. De asemenea, adaptați viteza de deplasare la condițiile meteo și de trafic și să nu vă angajați în efectuarea de manevre riscante. 

Recomandări privind circulația pe drumurile publice

  • Pe timpul călătoriei cu autovehiculul, circulați cu viteză redusă, adaptată condiţiilor meteo-rutiere, măriți distanţa de siguranţă în mers şi nu vă angajați în efectuarea unor manevre riscante în trafic.
  • În situaţia deplasărilor pe timp de ploaie abundentă, ceaţă sau alte fenomene care influenţează vizibilitatea sau aderenţa pe drumurile publice, este necesară utilizarea luminilor de întâlnire şi pe timpul zilei, pentru toate categoriile de drum. Atunci când vizibilitatea în oglinzile retrovizoare ale autovehiculului este redusă, folosirea luminilor de către ceilalţi conducători auto reduce riscul producerii unor accidente pe fondul neasigurării la schimbarea direcţiei de mers.
  • Păstraţi o distanţă mai mare faţă de autovehiculele care circulă în faţă, şi evitaţi acţionări bruşte ale mecanismului de direcţie sau sistemului de frânare al autovehiculului, pentru  a evita pierderea controlului asupra direcției de deplasare.
  • În condiţiile în care întâlniți trafic aglomerat, nu uitaţi de politeţea rutieră şi nu blocaţi intersecţiile! Nu vă angajaţi în depăşirea de autovehicule fără a avea o bună vizibilitate şi faceţi fiecare manevră în trafic, mai ales schimbarea direcției de mers, numai după o temeinică asigurare.
  • Dacă vă grăbiți să ajungeți la destinație, nu uitați că timpul este prețios pentru toată lumea. Țineți cont că implicarea în orice eveniment rutier vă va consuma mult mai mult timp decât dacă vă deplasați cu prudență.  Nu uitați că puteți pune în pericol nu doar propria persoană, ci și ceilalți ocupanți ai autovehiculului cu care vă deplasați, precum și pe ceilalți participanți la trafic.
  • Pietonii sunt rugaţi să îşi ia măsuri de precauţie, pentru a fi siguri că sunt observaţi în trafic de către şoferi. Totodată, îi sfătuim să circule numai pe trotuare, traversarea străzii să o facă prin locurile permise, la culoarea verde a semaforului electric şi numai după ce sunt siguri că intenţia lor de a traversa a fost observată de către şoferi!

Informații actualizate despre situația traficului găsiți pe siteul oficial al Poliției Române, la secțiunea Infotrafic: https://www.politiaromana.ro/ro/info-trafic – vă recomandăm să verificați starea traseului pe care urmează să îl parcurgeți, înainte de a pleca la drum.

Ultimele Știri

Mai e puțin. Acești români vor primi 4.700 lei la recalculare, deși au ieșit la pensie cu 2.100 lei

Mai e puțin. Acești români vor primi 4.700 lei la recalculare, deși au ieșit la pensie cu 2.100 lei. Noua...

Alte știri din aceeași categorie