8.7 C
Campulung Muscel
joi, 28 martie, 2024

Porţi deschise la Poliţia Câmpulung!

Alte Știri

În cadrul manifestărilor dedicate Zilei Poliţiei Române, la 193 de ani de la înfiinţarea poliţiei, pe lângă activităţile derulate la nivelul I.P.J. Argeş, şi la Poliţia Câmpulung au avut loc ativităţi în cadrul cărora au fost angrenate şi persoane din afara acestei instituţii. Astfel, marţi au fost Porţi Deschide la Poliţa Câmpulung, a fost ziua în care elevi ai şcolilor din municipiu au aflat ce înseamnă activitatea poliţienească, care sunt atribuţiile poliţiştilor, şi nu în ultimul rând ce înseamnă o cercetare la locul unde s-a produs un eveniment. Aceast aspect le-a fost prezentat micuţilor de poliţistul criminalist Ştefan Rădoi. Acesta le-a prezentat trusa criminalistică, le-a arătat ce înseamnă strângerea de probe, cum se face cercetarea şi nu în ultimul rând le-a explicat, pe înţelesul lor la ce se folosesc obiectele aflate în trusa unui criminalist. După acest moment micuţii au poposit şi în echipajele Biroului Rutier, alături de cadrele acestui birou. Activitatea derulată la sediul Poliţiei Câmpulung s-a încheiat după prânz.
Punctul culminant al programului aniversar în Argeş, va fi miercuri, 25 martie. Atunci, de la ora 12.00, poliţiştii argeşeni vor defila cu tehnica Inspectoratului de Poliţie Județean pe traseul Piaţa Primăriei-Piaţa „Vasile Milea” din Piteşti. În Piaţa „Milea” vor fi amenajate standuri expoziţionale cu tehnică folosită în activitatea de poliţie: laboratorul mobil (folosit de Serviciul Criminalistic pentru cercetări la locul comiterii infracţiunilor), autospecialele utilizate de poliţişti în misiunile operative, o expoziţie de arme (aflate în dotarea luptătorilor SAS) şi două standuri ale Serviciului Resurse Umane şi ale Compartimentului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii.

Ultimele Știri

Veste grozavă pentru clienții Băncii Transilvania. Ce s-a întâmplat cu bancomatele din Câmpulung Muscel

Veste grozavă pentru clienții Băncii Transilvania. Ce s-a întâmplat cu bancomatele din Câmpulung Muscel. Banca Transilvania a făcut un...

Alte știri din aceeași categorie