8.2 C
Campulung Muscel
vineri, 29 martie, 2024

Pregătirea jandarmilor argeşeni pentru noul sezon competiţional, Liga II fotbal masculin

Alte Știri

În această dimineaţă, la Stadionul Municipal Nicolae Dobrin din municipiul Piteşti, s-a desfăşurat un exerciţiu demonstrativ executat de către luptătorii Detaşamentului1 Jandarmi Mobil, exerciţiu ce a constat în pregătirea forţelor pentru competiţiile sportive din acest sezon (fotbal masculin), pregătirea şi participarea jandarmilor pe linia asigurării măsurilor de ordine şi siguranţă publică în incinta şi în apropierea arenelor sportive.

Activităţile au pronunţat caracter aplicativ, dar şi cunoaşterea prevederilor legii privind prevenirea şi combarea violenţei cu ocazia competiţiilor şi a jocurilor sportive.

Au fost prezentate şi dezbătute aspecte referitoare la modul de asigurare a ordinii publice premergător, pe timpul şi după terminarea jocurilor sportive, obligaţiile organizatorilor, spectatorilor, societăţilor de securitate, precum şi a structurilor Ministerului Afacerilor Interne responsabile de asigurarea ordinii şi siguranţei publice pe timpul desfăşurării acestor evenimente.

De asemenea, au fost prezentate măsurile de ordine interioară, modul în care se execută controlul corporal preventiv, controlul bagajelor, evacuarea individuală, precum şi evacuarea unor grupuri de suporteri care tulbură ordinea în incinta arenei sportive.

Ultimele Știri

Veste grozavă pentru clienții Băncii Transilvania. Ce s-a întâmplat cu bancomatele din Câmpulung Muscel

Veste grozavă pentru clienții Băncii Transilvania. Ce s-a întâmplat cu bancomatele din Câmpulung Muscel. Banca Transilvania a făcut un...

Alte știri din aceeași categorie