Ei au hotărât să-i ajute pe cei în suferinţă, când au aflat de criza de sânge cu care se confruntă spitalele din judeţ.
Protopopul, preotul Petre Moşoianu, a reuşit să îşi mobilizeze o parte dintre subalterni, slujitori la diferite biserici din Câmpulung şi comunele vecine, într-o acţiune menită să ajute persoanele care au nevoie de transfuzii de sânge. Luni, au mers, de dimineaţă, de la ora 09.00, la Policlinica din Câmpulung pentru a dona sânge. Acţiunea a făcut parte din campania „Donează sânge, salvează o viaţă”, iniţiată de Patriarhia Română, şi are ca scop sensibilizarea societăţii civile şi atragerea atenţiei către nevoile vitale ale omului.
Astfel, în Postul Crăciunului, 20 de preoţi, în frunte cu protopopul Petre Moşoianu, s-au prezentat la Centrul de Transfuzii Sanguine din cadrul Ambulatoriului de Specialitate şi au donat sânge pentru a salva viaţa aproapelui.
„Mântuitorul Iisus Hristos a fost cel mai mare dăruitor de sânge! El Şi-a vărsat sângele Său şi acest sânge a devenit izvor de sânge, pe care noi îl avem în fiecare Sfânt Potir. N-am putea să ne mântuim numai prin osteneala noastră dacă nu ar fi Jertfa lui Hristos de pe Cruce, acele picături de sânge care s-au scurs pentru noi. Când dăm şi noi câteva grame de sânge, întoarcem Mântuitorului acel sânge pe care l-a vărsat pentru noi, deoarece îl dăruim unui om bolnav cu care El se identifică”, este mesajul Arhiepiscopiei Argeşului şi Muscelului cu privire la această acţiune de suflet, derulată cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Calinic.
„Noi nu ne oprim aici şi o să continuăm această activitate. Este o acţiune frumoasă şi am zis să o organizăm mai des. Au fost 20 de preoţi din zona Muscel, care au făcut acest gest creştinesc”, ne-a declarat protopopul de Muscel, Petre Moşoianu. La finalul recoltării, protopopul Petre Moşoianu a mulţumit slujitorilor Sfintelor Altare pentru gestul creştinesc şi a dăruit o icoană medicului Marius Georgescu şi câteva calendare pentru anul 2018.