3.3 C
Campulung Muscel
vineri, 19 aprilie, 2024

Profeţiile unui indian: Ce se va întâmpla în România într-un timp scurt!

Alte Știri

La 14 ani, moartea mamei şi a fratelui mai mare i-a întărit hotărârea lui Sundar Singh. Peste un an, influenţat de misionarii religiei locurilor, Sundar a devenit duşmanul religiei aduse din Occident, considerând creştinismul un blestem. A ajuns să arunce cu pietre în preoţii creştini şi să ardă Biblia în public.

I s-a arătat Domnul Iisus

Se spune că după trei zile de la aceste fapte ale sale, după o noapte de rugăciuni, i-a apărut Domnul Iisus Hristos, care i-a spus în limba hindusă: “Cât mai ai de gând să mă huleşti? Am venit să te salvez. Te rogi de atât timp lui Dumnezeu ca să afli adevărata cale. Iat-o!”. Uimit în urma acestei revelaţii, în el au început să se producă schimbări profunde. În anul 1905 s-a botezat creştineşte, după absolvirea seminarului teologic al Bisericii Anglicane. După o luptă sufletească, produsă de concepţiile religiei copilăriei şi de ale celei adoptate ulterior, a ales să fie un Sadhu creştin, care să predice Evanghelia, cutreierând lumea şi trăind din mila oamenilor.

Minunea din temniţă

A început să predice Evanghelia în Tibet, traversând Munţii Himalaya de mai multe ori. Curajul său nemăsurat de a propovădui creştinismul în inima budismului a dus la arestarea şi la condamnarea sa la moarte. I-au fost rupte hainele, a fost bătut şi aruncat într-o fântână seacă, acoperită cu un capac greu şi închisă cu lacătul. Printre oasele şi carnea putrezită ale altor condamnaţi la acelaşi sfârşit, Sundar Singh s-a rugat permanent. După trei zile, într-un mod miraculos, inexplicabil, a fost eliberat. Reluându-şi predicile, a şocat întreaga comunitate care îl credea deja mort. Arestat din nou, a fost dus în faţa lui Lama. Acesta, înţelegând că evadarea lui nu era posibilă în mod normal, ci doar prin intervenţia divinităţii, singura cheie de la aşa-zisa temniţă fiind numai la el, a dispus eliberarea lui. Apoi i-a poruncit să plece cât mai departe de acele locuri.

Profeţiile lui Sundar Singh

Următoarele profeţii ale lui Sundar Singh sunt expuse cu claritate şi simplitate. Multe dintre ele sunt previziuni uimitoare legate de România. Textul ce cuprinde profeţiile a circulat încă din 1940, el fiind destul de lung. Astfel, am selectat părţile cele mai importante, pentru a vi le expune în rândurile ce urmează.

“… România are o misiune Dumnezeiască de redresare spirituală, ce o va face să se înfăţişeze ca un veritabil model de urmat întregii umanităţi… spusele mele nu trebuie să vă determine a mă considera un fanatic, simpatizant al românilor, ce îşi imaginează himerice plăsmuiri, căci cea care mi-a inspirat aceste profeţii, fără putinţă de tăgadă, este Prea Sfânta Născătoare a lui Iisus şi reamintesc că, din câte simt, locul de cinste în ocrotirea României îl ocupă Maica Domnului şi apoi marile puteri cereşti, la toate acestea mai adăugându-se şi majoritatea sfinţilor din cer…

Ingeniozitatea omenească, pusă în slujba răului, va aduce lumii cele mai groaznice crime şi Pământul va cunoaşte cele mai cumplite boli, ce vor apărea pentru a fi nimicită existenţa oamenilor răi şi perverşi. În acele timpuri de mari schimbări, în alte locuri de pe Pământ va dispărea fulgerător un sfert din omenire, iar după această a doua încercare, din cei rămaşi în viaţă şi îngroziţi vor fi suprimaţi aproape încă un sfert, restul se vor orienta trup şi suflet către Dumnezeu… Treptat, puterile statale vor dispărea, ca în locul acestora să apară o nouă putere denumită Federaţia Statelor Pământene, cu un singur preşedinte, o singură monedă, un singur consiliu de conducere şi o singură armată… În această perioadă, Rusia va deveni una dintre cele mai creştine ţări de pe faţa Pământului, Bosforul şi Dardanelele se vor scufunda… O mulţime de insule vor dispărea, fiind nimicite de cutremure, scoarţa Pământului fiind zdruncinată de o mulţime de urgii, ce se vor abate asupra oamenilor.

Bisericile purtătoare de har divin se vor uni într-una singură… care va pregăti aproape întreaga lume pentru transformările spirituale ce vor avea loc la nivelul întregii planete… Vor face excepţie de la pedeapsa focului nimicitor şi al măcelului… România şi locurile, supranumite sfinte, din Palestina. România va trece prin mai multe faze de transformări fundamentale, devenind… un veritabil focar spiritual…, iar Bucureştiul se va transforma într-un centru esenţial al acestui foc. România va trece în viitor prin mari frământări lăuntrice şi prin anumite schimbări externe, ce o vor impune exemplar, cu prestigiu, în conjunctura internaţională şi, prin mila providenţei, va ieşi aproape neafectată din situaţiile conflictelor războinice mondiale, declarându-se, datorită spiritualităţii extraordinare, ţară neutră… În cele din urmă, toţi duşmanii României vor îngenunchea la hotarele acestei ţări şi… vor recunoaşte misiunea ei spirituală…

Al VII-lea Sinod Ecumenic se va ţine în România, iar misiunea principală pentru răspândirea în Asia a creştinismului, cu adevărat spiritual, este destinată poporului rus… Puterea cu care vor mai fi biciuite popoarele, acolo unde este necesară pedeapsa, se va face prin poporul chinez în colaborare cu poporul japonez (rasa galbenă)… În viitor, puterea papală va dispărea treptat şi va lua naştere o nouă conducere sinodială…, a cărei reşedinţă va fi întâi la Roma, provizoriu, şi apoi la Bucureşti…În România se va construi un canal care va uni Dunărea cu marele oraş reconstruit al Bucureştiului, permiţând ca vapoarelele, chiar foarte mari, să ajungă până în acest oraş minunat…

Agricultura, viticultura, pomicultura şi apoi apicultura vor fi ocupaţii de onoare, căci în această ţară aleasă se va sista sacrificarea vitelor şi se vor consuma mai ales cereale, legume şi fructe, lapte şi brânză, ouă şi numai vin curat. Apicultura va fi cea mai aleasă ocupaţie… Basarabia va fi realipită României pentru totdeauna, căci poporul rus va cinsti această ţară aleasă şi va renunţa la această provincie, care va da naştere la multe neînţelegeri… Sediul Crucii Roşii Internaţionale se va stabili la Bucureşti, în Noul Ierusalim, deoarece  descoperirile acestui popor pe linie de medicină şi sănătate vor fi extraordinare, situând, de asemenea, această ţară pe primul loc în lume. Tot în România vor lua fiinţă instituţii filantropice şi administrative absolut noi, cum nu au fost niciodată pe acest Pământ, de inspiraţie divină, care vor urmări trezirea puterilor ascunse din om şi amplificarea înzestrărilor spirituale divine”.

Ultimele Știri

Se schimbă banii. Se trece la moneda euro! Toată lumea trebuie să știe asta!

Se schimbă banii. Se trece la moneda euro! Toată lumea trebuie să știe asta! România, la coada Uniunii Europene...

Alte știri din aceeași categorie