13 C
Campulung Muscel
duminică, 5 mai, 2024

Raed Arafat a fost prezent la Mioveni! Află motivul…

Alte Știri

Raed Arafat a fost prezent la Mioveni! Află motivul…

La Mioveni a avut loc  deschiderea celei de a VII-a ediții a Competiției Naționale de Descarcerare și Acordare a Primului Ajutor Calificat, organizată de INSPECTORATUL PENTRU SITUAŢII DE URGENŢĂ “CPT. PUICĂ NICOLAE ” AL JUDEŢULUI ARGEŞ, în parteneriat cu Primăria orașului Mioveni.

Secretarul de stat Raed Arafat, șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, a fost prezent astăzi în Mioveni. El a participat la premierea câștigătorilor Concursului Național de Descarcerare și Acordare de Prim Ajutor Calificat. Printre alții, Arafat i-a premiat chiar pe cei de la SMURD Mureș, prima echipă SMURD pe care a înființat-o.

În deschidere, la sediul Primăriei Mioveni a avut loc o conferință de presă la care au participat prefectul Emilian Dragnea, vicepreședintele CJ Argeș, Simona Brătulescu, Inspectorul Șef ISU Argeş, Olar Bogdan, şeful Centrului Operațional Național – colonel Radu Cristian, directorul Adjunct Afaceri Publice Groupe Renault Romania, Cristian Nevzoreanu, Kevin Lemon, şeful echipei de evaluare World Rescue Organization.

Prefectul județului Argeș, Emilian Dragnea, și primarul orașului Mioveni, Ion Georgescu, au adresat participanților mesaje de bun venit și felicitări pentru munca de zi cu zi desfășurată, precum și pentru rezultatele obținute la fazele zonale ale concursului, care i-au propulsat în finala Competiției Naționale de Descarcerare și Acordare a Primului Ajutor Calificat.

Pe platoul centrului civic din Mioveni a participat și Inspectorul General al Inspectoratului pentru Situații de Urgență, generalul de brigadă Dan Paul Iamandi.

Competiţia s-a desfăşurat în centrul civic al oraşului Mioveni, într-un spaţiu special amenajat, iar circulaţia auto pe străzile Tudor Muşatescu şi Radu cel Frumos a fost blocată din motive de siguranţă.

La start s-au prezentat echipaje de salvatori de la Inspectoratele de profil din Argeş, Alba, Călăraşi, Dolj, Gorj, Dâmboviţa, Iaşi, Bihor, Braşov, Neamţ, Mureş, Bucureşti-Ilfov şi Vâlcea, dar şi ale Şcolii de Pompieri şi Protecţie Civilă „Pavel Zăgănescu” Boldeşti, respectiv ale Facultăţii de Pompieri din cadrul Academiei de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza” Bucureşti, precum şi echipa reprezentativă a Republicii Moldova.

Fiecare echipă a avut de rezolvat atât scenarii simple, cât şi complexe, care să pună în evidenţă competenţele profesionale dobândite, unul de descarcerare a unei persoane dintr-un vehicul implicat într-un accident rutier, iar celălalt în acordarea primului ajutor calificat victimei.

Un sprijin important în buna desfășurare a acestui concurs  a venit de la Dacia – Renault, care a oferit de patru ani materialul esențial pentru simulările competiției, automobile din noua generație. La competiția din Mioveni au fost puse la dispoziție 30 de autoturisme, care au fost folosite pompierii militari pentru a-și demonstra măiestria în descarcerarea victimelor și salvarea vieților.

Competiția naționala de descarcarare și acordare a primului ajutor calificat a luat sfârșit!

Cu emoție in suflet și sentimentul datoriei împlinite, echipajele participante au așteptat rezultatul final. Toți sunt câștigători, indiferent de timpii obținuți. S-au testat experienta, spiritul de echipa și coordonarea. S-au legat prietenii și s-au extras bunele practici. Felicitări tuturor participanților!

Clasament final DESCARCERARE:

Locul I – echipa ISU Dolj

Locul II – echipa ISU Mures

Locul III – echipa ISU Dambovita

PRIM-AJUTOR:

Locul I – echipa ISU Valcea

Locul II – echipa ISU Călărași

Locul III – echipa ISU ISU Mures

“ cel mai bun comandant de echipaj” – Plt.maj. Burtoiul Laurentiu din cadrul ISU Dolj

“cea mai buna echipa de servanți” – echipa ISU Dolj

“ cea mai buna echipa de paramedici” – echipa ISU Mureș

De asemenea, organizatorii au premiat echipa de salvatori a ISU Mures pentru fair-play ul dovedit pe timpul competiției.

 

Ultimele Știri

Mega ofertele de Azi la Kaufland. Produsele nelipsite din casă care dispar după rafturi foarte repede

Mega ofertele de Azi la Kaufland. Produsele nelipsite din casă care dispar după rafturi foarte repede. La Kaufland găsești...

Alte știri din aceeași categorie