11 C
Campulung Muscel
miercuri, 8 mai, 2024

REFERENT II

Alte Știri

Primăria Orașului Mioveni, județul Argeș organizează concurs pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a funcției contractuale, vacantă, de referent, treapta II, în cadrul Compartimentului Registratură. (2 posturi)

Pentru a ocupa un post contractual vacant sau temporar vacant candidații trebuie să îndeplinească următoarele condiții generale, conform art. 3 al Regulamentului-cadru aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 286 din 23 martie 2011, cu modificările și completările ulterioare:

  • a) are cetățenia română, cetățenie a altor state membre ale Uniunii Europene sau a statelor aparținând Spațiului Economic European și domiciliul în România;
  • b) cunoaște limba română, scris și vorbit;
  • c) are vârsta minimă reglementată de prevederile legale;
  • d) are capacitate deplină de exercițiu;
  • e) are o stare de sănătate corespunzătoare postului pentru care candidează, atestată pe baza adeverinței medicale eliberate de medicul de familie sau de unitățile sanitare abilitate;
  • f) îndeplinește condițiile de studii și, după caz, de vechime sau alte condiții specifice potrivit cerințelor postului scos la concurs;
  • g) nu a fost condamnată definitiv pentru săvârșirea unei infracțiuni contra umanității, contra statului ori contra autorității, de serviciu sau în legătură cu serviciul, care împiedică înfăptuirea justiției, de fals ori a unor fapte de corupție sau a unei infracțiuni săvârșite cu intenție, care ar face-o incompatibilă cu exercitarea funcției, cu excepția situației în care a intervenit reabilitarea.

Condiţiile specifice necesare în vederea participării la concurs şi a ocupării funcției contractuale sunt:

  • studii liceale absolvite cu diplomă de bacalaureat;
  • vechime în muncă de minimum 1 an în unul din domeniile: registratură, secretariat, relaţii cu publicul şi comunicare, evidenţă şi prelucrare documente cu caracter economic, administrativ, comercial, tehnic, juridic;
  • cunoştinţe de operare pe calculator (Word şi Excel) – cunoştinţe de bază.

Concursul se va organiza conform calendarului următor:

  • 02 iulie 2015: data limită pentru depunerea dosarelor;
  • 13 iulie 2015, ora 10:00: proba scrisă;
  • 15 iulie 2015, ora 14:00: proba interviu. Detalii privind condiţiile specifice şi bibliografia de concurs sunt disponibile accesând pagina oficială. Relaţii suplimentare se pot obţine la sediul Primăriei Orașului Mioveni din Mioveni, bd. Dacia, nr. 1, camera 27, etaj 2, Județul Argeș, telefon 0348/455.455.
Ultimele Știri

VIDEO. Hram la biserica Fundeni din Câmpulung. Găzduiește racla cu moaștele Sfântului Nectarie din Eghina

VIDEO. Hram la biserica Fundeni din Câmpulung. Găzduiește racla cu moaștele Sfântului Nectarie din Eghina. Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte...

Alte știri din aceeași categorie