8.5 C
Campulung Muscel
sâmbătă, 4 mai, 2024

Restricții de trafic, cu închiderea circulației pe DN 7C!

Alte Știri

În ziua de 4 septembrie 2021, se organizează o competiție sportivă de triatlon, pentru care traficul va fi închis între orele 07:00-18:00, pe tronsonul de drum cuprins între km 62 și km 116.

Pentru organizarea pe teritoriul județului Argeș, a celei de-a VI-a ediții a competiției sportive de înot, ciclism și alergare ,,TRANSFIER 2021”, ce se va desfășura în data de 04 septembrie 2021, vor fi instituite restricții de trafic, cu închiderea circulației pe DN 7C, pe tronsonul cuprins între km 62 și km 116.

Intrările și ieșirile intermediare ale participanților, corespondente etapelor concursului, precum și finalul competiției, se vor face pe DN 7C, pe sectorul de drum cuprins între km 62+100 m și km 116+808 m, competiția fiind programată să se desfășoare în intervalul 07:00-18:00.

Atenționăm persoanele care au rezervare la unități de cazare aflate pe tronsonul în cauză, cu privire la faptul că trebuie să ajungă la acestea în afara intervalului menționat.

Primul punct de informare a cetățenilor va fi organizat la km 56 (zona Cetății), iar polițiști vor fi prezenți pe traseu, cât și la km 62 (zona Barajului Vidraru), la km 71 (zona Valea cu pești) și la km 116 (zona Tunel).

Mijloacele de semnalizare permanență de pe sectorul de drum stabilit, pe întreaga desfășurare a concursului, nu vor fi modificate.

Pentru prevenirea producerii evenimentelor rutiere pe fondul condiţiilor de trafic aglomerat, recomandăm conducătorilor auto să își păstreze calmul, să nu uite de politețea rutieră, să respecte indicațiile polițiștilor rutieri și ale organizatorilor și să nu blocheze intersecțiile.

Pe timpul călătoriei cu autovehiculul, recomandăm şoferilor să circule cu viteză redusă, adaptată condiţiilor meteo-rutiere, să păstreze distanţa de siguranţă în mers, pentru a putea opri în siguranţă şi să nu se angajeze în depăşirea coloanelor de autovehicule sau efectuarea unor manevre riscante în trafic.

Informații actualizate despre situația traficului găsiți pe siteul oficial al Poliției Române, la secțiunea Infotrafic: https://www.politiaromana.ro/ro/info-trafic – vă recomandăm să verificați starea traseului pe care urmează să îl parcurgeți, înainte de a pleca la drum.

Ultimele Știri

Paște 2024. Cât timp pot fi consumate în siguranță ouăle roşii

Paște 2024. Cât timp pot fi consumate în siguranţă ouăle roşii. Chiar dacă ouăle crude păstrate la frigider pot...

Alte știri din aceeași categorie