9.6 C
Campulung Muscel
sâmbătă, 4 mai, 2024

Reţinut pentru că a furat două cabaline!

Alte Știri

În ziua de 10 decembrie a.c., poliţiştii din cadrul Secției de Poliție Rurală Valea Mare Pravăț, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpulung, au continuat cercetările într-un dosar penal întocmit sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat, şi au reţinut un tânăr de 20 de ani, din Valea Mare Pravăț.

Din cercetări s-a stabilit că, în noaptea de 07 spre 08 decembrie a.c., cel în cauză, alături de un minor de 16 ani, ar fi pătruns în incinta unei herghelii de pe raza localității Valea Mare Pravăț, de unde ar fi sustras două cabaline.

Prejudiciul, în valoare totală de aproximativ 20.000 de euro, a fost recuperat în totalitate.

După administrarea probatoriului, cel în cauză a fost reținut de polițiști pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță, urmând ca procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpulung să îl prezinte instanței, cu propunere de arestare preventivă. 

Ultimele Știri

Paște 2024. Cât timp pot fi consumate în siguranță ouăle roşii

Paște 2024. Cât timp pot fi consumate în siguranţă ouăle roşii. Chiar dacă ouăle crude păstrate la frigider pot...

Alte știri din aceeași categorie