Reţinuţi pentru braconaj!
Polițiștii din cadrul Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase Argeș au reținut doi bărbați de 49 de ani, din Săpata și 31 de ani, din Bradu, bănuiți de săvârșirea infracțiunii de braconaj cinegetic.
În cursul nopții trecute, polițiștii Secției de Poliție Rurală Lunca Corbului au depistat în trafic, pe raza comunei Săpata, un autoturism în care se aflau patru bărbați, trei câini din rasa ogar și cadavrul unui căprior.
Din cercetări s-a stabilit faptul că cei patru, pe timpul nopții, au braconat un exemplar din specia căprior, folosind câini din rasa ogar, dintr-un fond cinegetic de pe raza localității Săpata.
In vederea continuării cercetărilor, s-a procedat la indisponibilizarea autoturismului folosit la braconaj și, totodată la predarea ogarilor, in custodie, la Adăpostul de câini de la Smeura.
După administrarea probatoriului, doi dintre cei patru bărbați au fost reținuți, pe bază de ordonanță pentru 24 de ore, urmând să fie prezentați Parchetului de pe lângă Judecătoria Costești, cu propunere de luare a unei măsuri preventive.