3.7 C
Campulung Muscel
miercuri, 14 mai, 2025

Ruloțica minunată, din locul binecuvântat, de unde pleacă produsele delicioase, tradiționale în toate colțurile României

Alte Știri

Ruloțica minunată, din locul binecuvântat, de unde pleacă produsele delicioase, tradiționale în toate colțurile României. Scrie pe ea Ferma Alisei iar antreprenoarea care i-a dat numele ei de botez, este o femeie de nota 20.

CITEȘTE ȘI. Cetatea din Argeș, vedetă pe tot mapamondul se apără de urși mai ceva ca Ucraina de atacul rusesc. Turiștii au dat buluc, fără teamă

Inimoasă și parolistă, face tot posibilul ca toată lumea să fie mulțumită iar produsele tradiționale pe care le comercializează sunt delicioase. Acum în preajma Sărbătorilor Pascale, zeci de kilograme de cozonaci, checuri și alte prăjituri au plecat de la Ferma Alisei în toată România, la clienții pofticioși.

Drob de porc – rețeta savuroasă pentru masa de Paște. Secretul unui preparat tradițional și delicios

Rulota pe care scrie Ferma Alisei o găsiți în parcarea de la intrarea în mânăstirea Nămăiești, locul unde pământul se unește cu cerul, cel binecuvântat al Argeșului.

CITEȘTE ȘI. Paște 2025. Cât timp pot fi consumate în siguranță ouăle roşii

Ruloțica este plină cu delicii tradiționale pentru a vă aduce bucurie de Sărbători și nu numai.

Altfel, zilele acestea ne putem vedea în parcarea mânăstirii Nămăiești.
Facem tot posibilul să vă fim cât mai aproape, cu tot ceea ce putem mai bun, scrie Ferma Alisei pe pagina sa de socializare.

Ferma Alisei s-a pregătit pe lângă toate specialitățile din lapte, afumăturile delicioase și mult așteptata pastramă de vițel, potrivite pentru mesele de weekend.

CITEȘTE ȘI. Abonează-te la canalul de WhatsApp – Ziarul din Muscel și află primul cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile  Ziarului din Muscel și pe pagina de Facebook, pe Youtube pe grupul Cititorii Ziarului din Muscel, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp.

Ultimele Știri

Blocaje, în cascadă pe Autostrada A1, Pitești – București. Durează 7 luni, toată nebuniaaaaaa

Blocaje, în cascadă pe Autostrada A1, Pitești - București. Durează 7 luni, toată nebuniaaaaaa. CNAIR a semnat cu firma...

Alte știri din aceeași categorie