9.1 C
Campulung Muscel
duminică, 28 aprilie, 2024

S-a deschis sezonul de vânătoare la fazani! Jandarmii stau la pândă!

Alte Știri

Braconieri opriţi de jandarmii argeşeni!Aceștia au efectuat o acţiune pe linie de braconaj cinegetic şi deţinerea ilegală de arme şi muniţii pe raza judeţului Argeş.

Cu această ocazie, în comuna Budeasa, au fost observaţi patru bărbaţi, care desfăşurau o partidă de vânătoare pe fondurile cinegetice aflate sub administrarea Fondului de Vânătoare nr. 27 Miceşti. Faţă de cele observate, s-a procedat la interceptarea şi legitimarea persoanelor în cauză, iar în urma verificărilor  s-a constatat că una dintre persoane nu deţinea permis de armă şi nu era menţionată în autorizaţia de vânătoare.

S-a luat legătura cu lucrători din cadrul Serviciului Arme, Exploziv şi Substanţe Periculoase din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Argeş, care s-au prezentat la faţa locului şi au ridicat cele patru arme, muniţia aferentă şi vânatul, în vederea continuării cercetărilor.

În cauză se efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracţiunilor de Nerespectare a regimului armelor şi al muniţiilor şi Vânătoare fără respectarea condiţiilor înscrise în autorizaţia de vânătoare.

Conform A.J.V.P.S. Argeş, din 1 octombrie s-a deschis sezonul de vânătoare la fazani, fapt pentru care Jandarmeria Argeş recomandă persoanelor care participă la astfel de activităţi să-şi procure autorizaţia de vânătoare valabilă şi să respecte regimul armelor şi muniţiilor pentru evitarea apariţiei unor situaţii neplăcute.

Ultimele Știri

Super oferte la Carrefour în zona Carusel. Produse până la 5 LEI

Super oferte la Carrefour în zona Carusel. Produse până la 5 LEI. Noul hipermarket Carrefour cu numărul 57 din...

Alte știri din aceeași categorie