7 C
Campulung Muscel
vineri, 17 mai, 2024

S-au văzut, s-au bătut….

Alte Știri

Bătălie ca în filme, la finele săptămânii trecute, în zona de competenţă a Poliţiei Câmpulung, pe raza comunei Coşeşti.

Doi fraţi, Ilie şi Victor R. de 32, respectiv 36 de ani s-au războit cu un bărbat, fratele unui tânăr cu care ei au avut un conflict mai vechi într-o ţara străină.

Povestea debutează într-o ţară nordică. Cei doi fraţi R., au avut ceva de împărţit cu fratele victimei. Ajunși în ţară, fraţii R., s-au întâlnit cu fratele celui cu care au avut ei un conflict, iar victima, dacă le-a răspuns în doi peri, fraţii R., l-au altoit, i-au distrus maşina, au făcut mare tărăboi, sâmbătă dimineaţa în centrul comunei Coşeşti.

Victima a avut nevoie de îngrijiri medicale, urmează să-şi scoată CML. După incidentul oprit de poliţiştii de la Secţia de Poliţie Stâlpeni, cei doi fraţi R., au ajuns în faţa procurorilor din cadrul Parchetului Câmpulung şi nu în ultimul rând al magistraţilor Judecătoriei Câmpulung.

“În ziua de 28 septembrie a.c., polițiștii Secției de Poliție Rurală Stâlpeni, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpulung, au continuat cercetările într-un dosar penal privind sâvărșirea infracțiunilor de tulburarea ordinii și liniștii publice, distrugere și loviri sau alte violențe, și au reținut doi bărbați, de 32 și de 36 de ani.

Din cercetări s-a stabilit că în dimineața zilei de 25 septembrie a.c., în timp ce se aflau pe raza localității Coșești, cei doi ar fi produs distrugeri la o autoutilitară și ar fi agresat fizic pe un consătean de 25 de ani, pe fondul unei stări conflictuale anterioare petrecută în afara țării.

După administrarea probatoriului, cei doi au fost reținuți pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță, urmând ca în cursul zilei de astăzi să fie prezentați Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpulung, cu propunerea de luare a unor măsuri preventive”, au precizat poliţiştii din cadrul IPJ Argeş.

Cei doi fraţi R., vor fi cercetaţi sub control judiciar.

Ultimele Știri

O unitate militară din Argeș angajează soldați și gradați profesioniști

O unitate militară din Argeș angajează soldați și gradați profesioniști. Începând cu data de 16 mai 2024, Batalionul 33...

Alte știri din aceeași categorie